Gura lumii – 4.06.2009
Cică la unul dintre marketurile amplasate mai pe la periferia reşedinţei de judeţ, bate vânt de criză cruntă. Cârcotaşii au
Citește mai multCică la unul dintre marketurile amplasate mai pe la periferia reşedinţei de judeţ, bate vânt de criză cruntă. Cârcotaşii au
Citește mai multIeri, a fost făcut public Barometrul Global al Corupţiei 2009. Potrivit acestuia, experienţa corupţiei (adică procentul celor care au dat
Citește mai multGheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice Pentru că, după ce a diminuat bugetul alocat învăţământului din judeţul Hunedoara cu 18 milioane
Citește mai multIeri, un hunedorean s-a urcat pe un turn de răcire din incinta Fabricii de oxigen al combinatului siderurgic şi nu a mai vrut să coboare, până nu vine primarul municipiului să-i spună ce îl doare. Edilul şef, Ovidiu Hada, s-a deplasat la faţa locului şi a aflat că bărbatul este nemulţumit, deoarece baraca în care îşi duce veacul va fi distrusă, ca urmare a mutării unei ţevi de gaz. Într-un final, omul a fost convins să coboare de pe turn. (A. Năstase)
Citește mai multOvidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara Pentru că, împreună cu viceprimarul Dan Robert, şi-a stabilit ca primă prioritate grija pentru generaţia
Citește mai multCe n-au făcut alţii în “n” ani, a făcut noul director interimar al Teatrului din Deva (TMD), în câteva săptămâni de când a fost numit în funcţie.
Citește mai multÎn loc să-şi respecte promisiunile pe baza cărora au obţinut voturile care au propulsat-o la conducerea ţării, alianţa PSD-PDL îi pedepseşte pe hunedoreni, luându-le şi ce le-au dat alţii. By-pass-ul Deva-Orăştie era primul pe listă, însă a fost lăsat la o parte de actuala putere, care, în schimb, lucrează asiduu pe centura Arad-Nădlac, arată preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Citește mai multPoliţiştii sunt pe urmele a doi bărbaţi, care ieri, au tâlhărit un taximetrist din municipiul Orăştie.
Citește mai multFoarte mulţi bolnavi internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, a doua unitate medicală ca importanţă din judeţul Hunedoara, se plâng că sunt înfometaţi, deoarece porţiile de hrană sunt mici, iar mâncarea este lipsită de consistenţă.
Citește mai multVeşti nu prea bune pentru cadrele didactice din judeţul Hunedoara. După ce a diminuat bugetul alocat învăţământului din judeţul nostru, guvernul a luat banii destinaţi reparării drumurilor judeţene şi comunale, ca să aibă din ce plăti salariile profesorilor hunedoreni.
Citește mai multÎn procesul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene (UE), UDMR va urmări obţinerea pentru fermierii din
Citește mai multAsociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a avut trecere la FRF şi a primit misiunea de a organiza meciurile de baraj pentru promovarea în liga secundă, la care vor participa ocupantele locurilor doi din seriile IV, V şi VI ale Ligii a III-a.
Citește mai multLiderul PC Hunedoara, Petru Mărginean, (foto) le-a oferit, ieri, într-o conferinţă de presă, actualilor guvernanţi, un bax de pampers, justificându-şi gestul prin aceea că „guvernanţii nu se mai pot controla”.
Citește mai multPopicarii de la Inter Petrila ţintesc câştigarea celui de-al treilea titlu naţional din istoria clubului, deşi nu-şi permit să plătească o cazare la Hunedoara pe parcursul turneului final.
Citește mai multPrimesc ieri un telefon de la un om de afaceri. Unul foarte bogat, nu de pe meleagurile noastre. Mă invită
Citește mai multLiberalii hunedoreni speră ca odată cu afişarea rezultatelor scrutinului din 7 iunie, să aibă, pentru prima dată, un reprezentant în Parlamentul European (PE).
Citește mai mult