Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale mult mai ti­nere. Zvonerii au aflat și acum povestesc prin târg că tinerica noastră s-a trezit cu che­ile de la un apar­ta­ment extrem de luxos. Omul nu s-a uitat la bani și, ca să nu mai stea fata prin chirie, a ajuns la concluzia că e momentul să-i facă un cadou frumos. Un apar­tament. Zis și fă­cut. Iar când i-a făcut această surpriză, ti­nerica de care vorbim nu a mai știut cum să-i mulțumească iubi­tu­lui, care acum trebuie să strângă banii, să nu vadă nevasta că a fă­cut așa o mare chel­tuială. Dar, gurile rele susțin că omul nostru are prieteni cu bani și asta nu va fi o pro­ble­mă pentru el.

 

Anunță gurile rele că promisiunile sunt mari acum, cu o lună înainte de alegeri. De aceea, mulți promit ce­lor care îi ajută pos­turi peste posturi. Cică unul dintre candidați a dat în scris că îl va pune pe cel care-l con­sideră mâna lui dreap­tă pe un post înalt, de unde să nu prea poată să fie dat jos prea cu­rând. Omul a promis, iar ajutorul său a cre­zut. Numai că zvonerii șușotesc că nici vorbă să fie așa simplu să fie numit respectivul pe funcția cu pricina. Că e nevoie de avize peste avize, aprobări. Dar, câr­cotașii spun că e mai simplu să minți și să promiți, iar apoi să spui că nu s-a putut face nimic. Că așa pro­cedează omul nostru, tot promite, iar la final se face că plouă. Pro­babil de asta nici nu prea are succes în ale­geri.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura