Zi: 18 decembrie 2009

Eveniment

Ultimul cuvânt pentru asasinul din Uricani

Ieri, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc ultimul termen al procesului în care Marius Ţinică (foto) este cercetat pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie. Bărbatul este acuzat că în luna martie a acestui an a omorât o femeie de 55 de ani din Uricani şi a furat din locuinţa ei bani şi bijuterii. Ieri, au fost audiaţi doi martori, iar inculpatul a avut ultimul cuvânt. În zilele următoare, magistraţii de la Tribunalul Hunedoara vor da sentinţa finală în acest caz.

Read More
Actualitate

Densuş, o zonã binecuvântatã de Dumnezeu

Istoricul comunei Densuş este strâns legat de existenţa monumentului istoric „Biserica Sfântul Nicolae“ o bijuterie arhitectonică medievală românească.
Densuşul este o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Aici încă se mai păstrează unele obiceiuri străvechi, unice în felul lor: mersul cu piţărăii, colindul din ajunul Crăciunului, păzirea paştilor la biserică, în noaptea de Înviere, de către un vânător cu arma, tradiţionalele nedei. Mai există un obicei unic în Ţara Haţegului şi anume, „Alergatul prescurii şi împuşcatul cocoşului“.

Read More
FlashPolitica si administratie

Hunedorenii, invitaţi la pomana porcului

Anul acesta, primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto), şi-a propus să organizeze pentru locuitorii oraşului de pe malul Cernei, sărbători cu adevărat de neuitat. Pensionarii vor avea parte de trei zile de petreceri şi baluri, iar după Crăciun, platoul din faţa Casei de Cultură din Hunedoara va fi transformat într-o adevărată carmangerie în care porcii donaţi de primarul Ovidiu Hada vor fi transformaţi în „porcării” de sezon.

Read More