Sanatoriul din Brad este pregătit pentru preluarea pacienţilor cu Covid-19
Magdalena Şerban
După ce la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, declarată unitate suport Covid, au fost luate măsuri pentru pregătirea spaţiilor şi a personalului medical pentru preluarea pacienţilor infectaţi cu Covid-19, activitatea se desfăşoară în baza unor coordonate stricte de prevenţie şi siguranţă. Ultima lună a venit însă cu cazuri noi, confirmate.
„Din păcate, am înregistrat patru cazuri confirmate cu SARS-COV2, simţindu-se o creştere a prezenţei virusului în comunitate. Fiind vorba de pacienţi cu patologie respiratorie, ni se adresează cu o gamă largă de afecţiuni. În condiţiile în care aceste boli sunt în situaţii de exacerbare, unele din ele pot genera suspiciunea de Covid-19. Prin urmare, în mod cert trebuie făcută testarea. Avem o zonă-tampon, divizată într-o zonă galbenă, respectiv una roşie. Pacienţii care prezintă simptome ce pot sugera Covid-19 sunt direcţionaţi către zona roşie, iar cei pe care îi internăm până obţinem rezultatele sunt puşi în zona galbenă. Sunt aproximativ 25 de paturi alocate acestor două zone. În momentul în care un pacient e confirmat pozitiv cu SARS-COV2, contactăm spitalele desemnate Covid-19. În general, dacă bolnavii suferă de insuficienţă respiratorie, sunt trimişi la spitalul judeţean din Deva, iar dacă în discuţie sunt cazuri moderat-uşoare, optăm pentru alte unităţi-suport, aşa cum e sanatoriul din Geoagiu ”, a afirmat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Acesta a mai precizat că există şi cazuri confirmate, care după ce s-au tratat în cadrul spitalelor desemnate Covid-19, au venit la Brad pentru recuperare.