Comunitate

Primarul din Bulzeştii de Sus: din puţin nu ai cum să faci mult

Magdalena Şerban

Greul comunelor de munte îl duc primarii. Cu bani puţini la buget şi fără posibilităţi locale de dezvoltare, traiul devine tot mai apăsător, de la an la an. Bulzeştii de Sus, de exemplu, se numără printre comunităţile în care domnesc neajunsurile.
„Colectarea taxelor şi impozitelor locale anuale aduce la bugetul Primăriei Bulzeştii de Sus circa 500.000 de lei. Din start, de cum am intrat în 2018, am avut un buget mai mic decât cel din 2017, deci am pornit cu stângul. Alte venituri înregistrăm pe urma păşunii concesionate (700 de hectare), dar şi aici e discutabil, din moment ce nu am încasat nimic de doi ani. I-am dat în judecată pe cei cu care am semnat contractul şi aşa că lucrurile îşi vor urma cursul legal. Însă până atunci, rămâne să ne descurcăm noi, cum putem sau cum nu putem. Fondul forestier deţinut ne aduce şi el ceva bani, dar din aceştia trebuie să ne plătim paza şi administrarea, aşa că ne mai rămân puţini.
Ce să mai zic? Primăriile nu sunt ale statului român, aşa cum e Romsilva? Noi trebuie să dăm la stat dări. De la populaţie am reuşit să strângem cam 65-70 la sută din impozite. Sunt şi care nu plătesc. Acelora le trimitem înştiinţări şi somaţii şi sperăm să se rezolve totul cu bine, fără să ajungem la executări silite ori la alte proceduri. Amenzile ne pun beţe în roate. Am ajuns agenţi comerciali care se chinuie să le recupereze, în loc să fie contabilizate pe capitol separat şi să se ocupe de asta altă entitate. Ne mai mirăm de ce după aplicarea formulei bugetare (ce conţine şi vector din aceste încasări), ni se dau alocări tot mai mici, an de an”, a spus Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus.
Se pare că singurele bucurii administrative ţin de o investiţie accesată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL), ce implică modernizarea DC6, pe traseul: Bulzeştii de Jos – Grohot-Tomnatec şi de încă una, câştigată pe aceeaşi axă guvernamentală şi care urmăreşte modernizarea unui drum comunal din satul Giurgeşti. Ambele se află în implementare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura