ANUNŢ
Direcția Silvică Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str. Mihai Viteazul, nr. 10, județul Hunedoara titular al planului: ,,AMENAJAMENT SILVIC
Maşina unui şofer din Deva a fost cuprinsă de flăcări (foto), ieri, chiar în timp ce acesta se îndrepta către
Read MoreCred că ieri am asistat la primul discurs de şef de stat român de după 1989. Mulţi ne amintim de
Read MoreMai mulţi câini maidanezi au fost găsiţi morţi pe străzile din oraşul Uricani. Oamenii au sesizat prezenţa lor şi au alertat imediat autorităţile.
Read MoreMinistrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely (foto), se va afla mâine în judeţul Hunedoara, pentru a verifica stadiul lucrărilor de la barajul de la Mihăileni.
Read MoreStaţiile CFR din Brad şi Petroşani nu vor fi reparate nici în 2011, în ciuda declaraţiilor optimiste ale oficialilor de la începutul anului.
Read MoreOdată cu venirea frigului, în Valea Jiului au reînceput în forţă furturile de cărbune. Poliţiştii şi jandarmii hunedoreni depistează aproape
Read MorePeste 100 de elevi ai claselor de gimnaziu, dar şi de liceu, au ieşit ieri pe străzile municipiului Hunedoara, pentru a-i îndemna pe cetăţeni la lectură. Aflată la cea de-a treia ediţie, acţiunea numită „Marşul cărţii” a fost organizată de Biblioteca Municipală.
Read MorePeste 1.300 de liceeni din judeţ s-au înscris în Programul naţional de protecţie socială „Bani pentru liceu“. Dacă se dovedesc a fi eligibili, aceştia vor primi lunar câte 180 de lei.
Read MoreDănuţ Buhăescu, primarul din Uricani
Read MoreSilviu Nan, primarul comunei Gurasada
Read MoreRege sau preşedinte? Astăzi, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, fostul suveran, regele Mihai I, se adresează Camerelor reunite
Read MoreCinci dintre cele şapte partide din etapa de weekend a SuperLigii RealSport au avut scenarii dramatice şi s-au încheiat cu scoruri strânse. Campioana Avantaje a făcut excepţie de la regulă şi a reuşit scorul etapei, 8-2, cu Voinţa Vălişoara, devenind pentru prima dată lideră în acest sezon.
Read MorePortarul Gheorghe Dragotă (foto) a revenit între buturile echipei CFR Simeria, luându-i locul lui Iancău, care s-a accidentat în runda
Read MoreAu fost şi profesorii, nu zicem nu, afectaţi de reducerile salariale, dar nici chiar aşa de rău n-o duc, comparativ
Read MoreEchipa de fotbal Jiul Petroşani a reuşit doar un rezultat de egalitate, scor 0-0, în meciul din deplasare cu codaşa
Read MoreJudecarea apelului în dosarul în care doi egipteni şi un sudanez au fost acuzaţi de trafic cu migranţi se apropie de final. La termenul de ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au amânat soluţionarea cauzei pentru data de 14 noiembrie.
Read MoreÎn cadrul unui proiect implementat de Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Local Călan, fosta platformă siderurgică de acolo va fi ecologizată. Pe vechiul amplasament al fostului combinat siderurgic „Victoria” Călan, se va înfiinţa un parc industrial.
Read MoreJudeţul nostru este pe primul loc în Regiunea Vest în ceea ce priveşte fondurile europene atrase de Consiliul Judeţean Hunedoara prin proiectele depuse.
Read MoreLocuinţele hunedorenilor au fost numărate în procent de aproximativ 30 la sută. Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), după primele trei zile de recensământ, judeţul Hunedoara ocupă locul II pe ţară la acumularea datelor.
Read MoreFostul internaţional Romulus Gabor (foto), jucător de legendă al echipei Corvinul Hunedoara şi al naţionalei României, a fost recompensat, ieri, cu o Diplomă de Excelenţă şi un premiu în valoare de 1.000 de lei, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, de către autorităţile judeţene. Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului Judeţean Hunedoara.
Read More