ComunitateFlash

Fosta platformă siderurgică din Călan intră la ecologizare

Carmen Cosman

În cadrul unui proiect implementat de Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Local Călan, fosta platformă siderurgică de acolo va fi ecologizată. Pe vechiul amplasament al fostului combinat siderurgic „Victoria” Călan, se va înfiinţa un parc industrial.
Ecologizarea fostei platforme siderurgice de la Călan va fi făcută în baza unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de 88,88 milioane lei. Din suma totală, două treimi reprezintă fonduri nerambursabile, câştigate de autorităţile locale şi Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Programul Operaţional Regional (POR). „Suntem în faza întocmirii caietului de sarcini. Sperăm ca în acest an, să semnăm contractul de execuţie a lucrării. Proiectul se va finaliza în doi ani şi jumătate, la sfârşitul acestuia, urmând să fie realizat un parc industrial pe circa 40 de hectare şi câteva sute de locuri de muncă”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. Proiectul prevede două etape. Prima se referă la reabilitarea sitului, iar construcţiile de pe suprafaţa de aproximativ 60 de hectare urmează să fie demolate. Pentru această fază, suma alocată este de aproximativ 67 de milioane de lei. Cea de-a doua etapă a proiectului, în valoare de 21,836 milioane de lei, prevede pregătirea sitului pentru noile activităţi ale parcului industrial, care va ocupa aproximativ 40 de hectare. Potrivit datelor oficiale, din valoarea totală a proiectului, 59,35 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferenţa se constituie în cofinanţarea locală. Majoritatea sumei, adică 27,8 milioane de lei, este contribuţia CJ Hunedoara, în timp ce administraţia locală din Călan va suporta doar 1,68 milioane lei din costurile totale. Terenul ce va fi ecologizat este amplasat în imediata vecinătate a DN 66 Simeria-Petroşani şi are acces la calea ferată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura