Raul Bădărău, de la înotul de performanţă, la „judecătorul“ din terenul de fotbal

5 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

      Fost sportiv de performanţă în cadrul clubului hunedorean de nataţie, acum student la Facultatea de educaţie fizică şi sport din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj Napoca,Raul Bădărău (foto) face parte din categoria tinerilor arbitri lansaţi de echipa de conducere a AJF Hunedoara şi pe care i-am urmărit în cursul sezonului trecut, la partidele la care au fost desemnaţi să oficieze.


Reporter: Când ai debutat şi care a fost până acum cel mai greu meci la care ai oficiat?
Raul Bădărău: Am debutat la 15 martie 2015 cu emoţii, iar cel mai difícil meci pe care l-am arbitrat a fost în Valea Jiului, la partida dintre CS Inter Petrila şi CSM Vulcan, scor final 1-.1. Au fost multe proteste din partea oficialilor echipei gazdă, cu jucători indisciplinaţi, dar totul a fost bine până la urmă.
R: Care ar fi arbitru model pe care tu îl apreciezi şi echipa preferată?
R.B.: Greu de spus, dar pentru mine un adevărat model în arbitrajul internaţional este Damir Skokina. Despre echipa preferată, cum noi trebuie să fim imparţiali, nu pot să declar că am o echipă preferată.
R: Ai practicat înotul de performanţă 11 ani, cu multe rezultate de nivel naţional. Crezi că arbitrajul îţi va aduce alte satisfacţii pe plan sportiv?
R.B.: Personal, îmi place ceea ce fac, e frumos şi la linie, dar cel mai frumos e la centru, unde ai mereu situaţii difícile pe care trebuie să le rezolvi. Sper să am rezultate şi în arbitrajul românesc, iar pentru acest lucru mă pregătesc cu ambiţie.(Nicolae Gavrea)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Anunț finanțe, 05.08.2019

Gura lumii, 05.08.2019

Au crezut că se aleg cu un profit făcut uşor şi s-au ales cu praful de pe tobă. Gurile rele...

Bulină neagră, 05.08.2019

Gabriel Lăcătuş, bărbat din municipiul Lupeni

Închide