Actualitate

Achitări pentru „Spionii din dormitor”

03-telefon(SPIONII DIN DORMITOR)Loredana Goangă

Şaisprezece inculpaţi judecaţi în dosarul „Spionii din dormitor”, printre care şi „pionul principal” al reţelei, un hunedorean, din Orăştie, au fost achitaţi de acuzaţiile aduse. Motivarea instanţei a fost că fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Au fost numai amendaţi
După aproape trei ani de când dosarul „Spionii din dormitor” a ajuns pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii au dat soluţia finală, însă aceasta nu este definitivă. Astfel, ultimii inculpaţi din această cauză au fost achitaţi de acuzaţiile aduse şi au primit sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 de lei. În ceea ce îl priveşte pe hunedorean, instanţa a dispus confiscarea sumei de 68.959,05 de lei, dar şi menţinerea sechestrului pus pe maşina acestuia, marca Volkswagen Passat.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se poate declara apel în termen de 10 zile.

Îşi spionau partenerii de viaţă şi angajaţii
În anul 2011, 43 de persoane au fost trimise în judecată pentru folosirea ilegală a unui soft de interceptare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor scrise. Rând pe rând, o bună parte din inculpaţi şi-au recunoscut faptele, drept pentru care mai multe dosare au fost disjunse din principalul dosar, şi au fost judecate separat.
Potrivit anchetatorilor, „pionul“ principal al întregii afaceri era un hunedorean, din Orăştie. Acesta a utilizat şi a comercializat, direct şi prin intermediul reţelei de Internet, produse software destinate interceptării ilegale a comunicaţiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă, precum şi a discuţiilor ambientale. Clienţii hunedoreanului foloseau programul fie pentru a-şi spiona angajaţii, fie pentru a afla ce face soţul sau soţia.

A căzut în plasa investigatorilor
Amintim că gruparea a fost anihilată în iunie 2010, în urma efectuării a 53 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi din ţară. Pentru destructurarea reţelei, trei investigatori sub acoperire, din cadrul DIICOT, au primit avizul de la judecător, pentru a achiziţiona un program informatic de interceptare. Capul reţelei a căzut uşor în plasa acestora şi le-a vândut mai multe licenţe compatibile cu telefoane ca Nokia, Samsung şi Blackberry Curve, la preţuri cuprinse între 550 şi 1.700 de lei. La începutul lui noiembrie 2011, hunedoreanul a fost trimis în judecată, alături de alţi 42 de inculpaţi – magistraţi, avocaţi şi oameni de afaceri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura