Gura lumii

4 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Vorbeşte lumea că un fost şef peste un departament al unei direcţii care se ocupă cu problemele spitalelor şi-a reluat vechile obiceiuri, de care doar spune cui vrea să-l creadă că s-a debarasat, însă de fapt, nu a făcut nimic în legătură cu aceasta. Zvonerii susţin că omul nostru, supărat că nu a fost numit din nou pe postul pe care l-a deţinut ceva timp, ameninţând că va părăsi ţara şi, implicit sistemul, s-a pus pe făcut bani în cadrul instituţiei unde activează. Se pare însă, că deşi omul nostru tace şi face, unii dintre şefii de la centru s-au sesizat, în urma unor reclamaţii făcute la adresa personajului de care vorbim şi vor să ia măsuri drastice. Cârcotaşii vorbesc chiar că şefii omului s-au supărat aşa de tare, că nu mai vor să-l lase pe acesta să-şi facă de cap, deoarece au înregistrat mult prea multe reclamaţii la adresa acestuia. Acum, n-avem decât să aşteptăm, pentru a vedea despre ce măsuri drastice este vorba, sau dacă nu cumva este vorba doar de o petardă fumigenă, care să-i deruteze pe cei cu reclamaţiile.

Gurile rele susţin că un edil şef, pe teritoriul căruia se află nişte cetăţi dacice de mare importanţă, nu prea conduce el primăria, ci se pare că acest lucru îl face persoana care se ocupă cu contabilitatea. Zvonerii cred că primarul de care vorbim nu se prea descurcă în actele contabile, aşa că a lăsat pe mâna persoanei care conduce departamentul respectiv şi treburile primăriei. Şi, asta se întâmplă de mai mult timp, nu de acum, de au ajuns sătenii să nu se mai mire dacă merg la primar cu vreo problemă şi sunt trimişi în biroul contabilei. Se vede treaba că doamna respectivă s-a băgat aşa de bine pe sub pielea edilului şef, că săracu de el a ajuns să mai conducă instituţia doar pe hârtie, în rest, ar putea să-şi ia un concediu prelungit, că oricum, nu face mare brânză pe la birou. Nu se ştie însă, dacă acest lucru nu va afecta viitoarea campanie electorală din comuna cu pricina, iar actualul edil să se vadă în postura de perdant în urma votului.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primul câştigã alegerile

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi (foto), a declarat că la alegerile care vor fi organizate pe data de 5 decembrie,...

„Panterele negre” trăiesc zile negre

Sportivii de la clubul de tae-kwon-do „Panterele negre”, medaliaţi cu aur şi argint la competiţii naţionale şi internaţionale, nu se...

Foame mare! A furat 41 de kilograme de carne de pui

O vorbă foarte des întâlnită la români este aceea că „de unde munceşti, de acolo mănânci”. Se pare că, după...

Închide