Sport

Au „sorbit” Dunărea din cinci înghiţituri

11 x 1 autobergamo devaCiprian Marinuţ

Autobergamo Deva, lidera Ligii I de futsal, a bifat a doua victorie din acest an, învingând cu scorul de 5-2 (2-1), pe Dunărea Călăraşi, într-un meci disputat pe teren propriu. După o primă repriză echilibrată, trupa antrenată de Florin Ignat a făcut legea în teren şi s-a impus fără nici un fel de dubii.
De la agonie, la extaz
Autobergamo Deva a avut dificultăţi în primele minute ale duelului cu Dunărea Călăraşi, o echipă care a reuşit achiziţii importante în pauza competiţională. Ca dovadă, au început curajos şi au dat tonul la goluri în fieful liderei Ligii I, deschizând scorul în minutul 4, prin Şotîrcă. Mai mult, trupa de la Dunăre şi-a arătat colţii şi în alte situaţii, putând să-şi majoreze avantajul. Situaţia s-a schimbat de la jumătatea primei reprize, când Adrian Pânzaru a marcat golul egalării pentru Autobergamo Deva, după o fază frumoasă. Cu un moral bun dat de gol, lidera a atacat în valuri, însă baricada oaspeţilor a rezistat până pe finalul primei reprize. Atunci, Dunărea a acumulat şase greşeli de echipă, iar Cristi Matei a transformat lovitura de la 10 de metri şi a stabilit scorul la pauză la 2-1.
Plus de omogenitate
Cu un lot mai experimentat şi mai omogen, Autobergamo a fost vioara întâi a reprizei secunde, marcând trei goluri şi primind doar unul. Cristi Matei, revenit în echipă după o etapă de suspendare, a reuşit golul meciului, marcând în poarta lui Moldoveanu cu un şut de la 20 de metri, ajutat şi de o deviere. La 3-1, oaspeţii au mai avut o tresărire, Kostic reducând din diferenţă, dar finalul a aparţinut alb-vişiniilor. Manya a făcut 4-2, cu un şut printre picioarele portarului advers, după un dribling elegant, iar Florin Ignat a închis tabela cu o execuţie de la mijlocul terenului, într-un moment în care oaspeţii renunţaseră la portar şi jucau cu cinci jucători de câmp.
Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi 5-2 (2-1)
Au marcat: Pânzaru (10), C. Matei (20 – lov. de la 10 metri, 22), Manya (32), Ignat (36) – Şotîrcă (4), Kostic (28)
Autobergamo: Molina – Pânzaru, C. Matei, Ignat, Tacot. Au mai jucat: Manya, Obadă. Antrenor: Florin Ignat
Dunărea: Moldoveanu – Plugaru, Tomescu, I. Dumitru, Kostic. Au mai jucat: Şotîrcă, Al-Ioani, R. Radu, Rotaru. Antrenor: Marian Şotîrcă

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura