Tupeu de hoţ! A vrut să mituiască un poliţist cu 12.000 de euro
Individul este cercetat pentru că ar fi furat 100.000 de euro dintr-o locuinţă şi încerca să se sustragă urmăririi penale.
A fost oprit de un agent de poliţie din cadrul Biroului Poliţiei Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, iar pentru a-l convinge să-l lase să-şi continue drumul i-a oferit 12.000 de euro. Poliţistul a refuzat şi a raportat încercarea de mituire. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de duminică, a individului, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită. Judecătorii Tribunalului Alba au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbatului. (M.Gânju)