Distrugerea valorilor şi rătăcirile prin deşert (II)

28 iunie 201127 iunie 2011 MesagerulHunedorean

Concluzia editorialului de ieri, bazată inclusiv pe argumentele istoricului Lucian Boia, era aceea a relativităţii percepţiilor asupra celor care „fac” istoria – adică personalităţile. Numai că nu se poate relativiza totul, tot timpul şi în totalitate. Tot Boia spune că există o dominantă, pozitivă sau negativă. Voi exemplifica spunând că atracţia lui Ştefan cel Mare pentru femei poate că nu era de natură să-l transforme în sfânt, dar în nici un caz, nu-i poate ştirbi meritele de mare domnitor al românilor, sau mai bine zis, al moldovenilor. Iar acea exprimare a cronicarului „iute vărsătoriu de sânge nevinovat” trebuie pusă şi ea în contextul unei epoci violente, în care justiţia era extrem de aproximativă. Cu alte cuvinte, meritele lui Ştefan sunt mult deasupra viciilor sale.
Invers, Hitler nu poate fi scuzat pentru declanşarea unui război devastator, chiar dacă iubea câinii şi muzica lui Wagner. Răul făcut este incomensurabil.
Sunt convins că cititorii acestor editoriale ştiu la ce mă refer şi nu mai este cazul să insist. Voi repeta doar că nici un şef de stat sau de guvern responsabil nu-l va elogia pe Hitler, pentru că un rege sau un preşedinte nu-şi mai aparţin în totalitate, este mai puţin important ceea ce cred ei şi mult mai important este să ştie ce este în interesul popoarelor lor.
Referirile lui Traian Băsescu la Regele Mihai au fost cel puţin nefericite. Băsescu nu avea nici expertiza şi deci, nici căderea să se pronunţe asupra unor astfel de subiecte, decât cel mult acasă, departe de orice urechi oficiale. Regele Mihai nu a luat parte la o bătălie pentru păşunea din sat, ci la un conflict mondial, care a retrasat harta lumii. Chiar dacă admite controverse, acestea sunt de resortul istoricilor – care au stabilit deocamdată, în acord cu factorul politic de la finalul războiului, ce rol a jucat Regele Mihai şi cum trebuie interpretate faptele finalului de conflict mondial. La 72 de ani de la începutul războiului şi la 66 de ani după sfârşitul său, unele răni sunt încă vii şi lumea nu este vindecată. Tentativa de rescriere a istoriei continentale şi naţionale, în fapt de seară, la un post TV, nu este chiar cel mai potrivit mod de a aborda lucrurile din partea unui preşedinte al unei ţări membre UE, în care ordinea firească şi acceptată este alta.
Pe de altă parte, afirmaţiile sale nu fac decât să arunce în derizoriu un reper al românilor, şi aşa bulversaţi de dispariţia oricărei scări de valori. Generaţia dintre cele două războaie a încercat cu disperare să ne ofere legitimitate, să ne facă să credem în ceva. Cei care au pariat pe Garda de Fier au pierdut, au câştigat cei care au mers pe mâna democraţiei, a statului de drept. După 1989, am încercat cu aceeaşi disperare să regăsim un trecut care ne-a fost furat de comunişti, un trecut de prosperitate, poate idealizat, reprezentat inclusiv de regalitate şi de Regele Mihai, apreciat unanim de Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie drept un om corect şi de onoare.
Aruncarea în derizoriu a imaginarului colectiv, a mitologiei naţionale (de care avem nevoie şi pe care o are orice ţară) nu fac decât să lipsească acest popor de reperele de moralitate de care are atât de mare nevoie. Rătăcirea noastră prin deşert – văzută istoric şi nu religios – va continua în lipsa unor lideri cu vocaţie.

Similare

E bine de stiut,ca in context exista si forme de protest ale societatii civile,intentionat obstructionata : Protestul „trădătorilor”

Declaraţia inacceptabilă a preşedintelui Traian Băsescu din 22 iunie 2011, în care se combinau neadevăruri şi insulte la adresa Majestăţii Sale Regelui Mihai, ne-a revoltat pe foarte mulţi dintre noi, indiferent dacă avem opţiuni republicane sau regaliste, dacă îl privim pe Rege ca pe o personalitate a istoriei românilor, ca pe un model de moralitate sau chiar ca pe conducătorul legitim al românilor. Pentru o clipă, şocanta declaraţie a preşedintelui i-a unit pe români în revoltă şi consternare, dincolo de orice separări ideologice.
Dacă am începe aici să contrazicem, cu argumente istorice, afirmaţiile preşedintelui, ar însemna că aceste afirmaţii ar avea vreo valoare şi vreo relevenţă istorică. Oricine şi-a învăţat lecţia de istorie şi oricine are mintea deschisă ar trebui să ştie că M.S. Regele Mihai a domnit în timpuri grele, pe timp de război; că mareşalul Antonescu a fost „conducător al statului”, învestit cu puteri absolute, şi nu doar „prim-ministru” şi că toate deciziile în legătură cu exterminarea evreilor şi a ţiganilor au fost luate de acesta, fără consultarea Regelui; că Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au fost omagiaţi de comunitatea evreiască pentru rolul avut în salvarea a sute de vieţi; că Actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din alianţa cu Germania şi s-a alăturat alianţei antihitleriste, a fost un act de curaj personal al Regelui, care şi-a pus viaţa în pericol şi care, prin gestul lui, a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi; că Regele a făcut tot ce i-a stat în putinţă (mergând până la „greva regală”), deşi fusese părăsit de puterile occidentale, pentru a rezista împotriva sovietizării şi a comunizării ţării, care se afla sub controlul armatei sovietice; că Regele şi-a riscat viaţa în fiecare zi în care s-a opus comuniştilor şi că nu a abdicat decât în urma şantajului lui Groza şi Gheorghiu-Dej, care l-au ameninţat că erau gata să omoare sute de tineri anticomunişti, în cazul în care Regele nu ar fi semnat actul de abdicare; că Regele nu a plecat cu niciun „tren plin de averi”, ci a muncit în exil pentru a-şi întreţine familia şi a continuat, în acelaşi timp, să se comporte ca un Rege, vorbind lumii libere despre ororile prin care trecea ţara; că după 1990 a suportat cu răbdare toate afronturile nemeritate care i s-au adus, din dorinţa de a se implica în procesul de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană; că a avut mereu puterea să ierte, să fie discret şi să-şi servească ţara; că ne reprezintă şi astăzi cu cinste, fiind una dintre cele mai respectate personalităţi ale lumii.
„Logica” preşedintelui Băsescu este aiuritoare: M.S. Regele Mihai, ultimul bastion în faţa instalării prin forţă a regimului comunist, ar fi fost „sluga ruşilor”. În realitate, este evident că slugile şi trădătorii erau comuniştii care au vândut ţara Uniunii Sovietice şi care au mutilat România timp de câteva decenii, insinuând în fibra mentală a multor români, printr-o deşănţată propagandă, minciunile al căror purtător se face astăzi, din păcate, actualul preşedinte al României. Mai mult, aceste declaraţii sunt făcute de acelaşi preşedinte care acum câţiva ani se legitima prin invitarea Majestăţii Sale în Parlament, cu ocazia condamnării comunismului, ca regim „ilegitim şi criminal”. Probabil că, între timp, preşedintele s-a răzgândit şi în legătură cu acea condamnare.
Ar fi, credem, inutil să ne întrebăm care sunt motivele pentru care preşedintele a lansat aceste insulte: lipsă de informare, interese electorale, intenţii diversioniste, frustrări personale sau o obnubilare mentală de moment. Ieşirea prezidenţială nu surprinde decât prin toxicitatea ei fără precedent, nu şi prin noutatea tipului simplist, ilogic şi iresponsabil de abordare. Declaraţia din 22 iunie nu apare din neant, ea e construită pe un munte de alte insulte, neadevăruri şi bruşte răzgândiri sau „reevaluări”, aproape toate uitate sau trecute cu vederea în maximă viteză de „societatea civilă”.
Pentru a fi cinstiţi cu noi înşine, trebuie să admitem că nu doar preşedintele Băsescu este vinovat pentru felul iresponsabil în care preşedintele de azi al României calcă în picioare adevărul istoric, identitatea şi demnitatea naţională. Responsabili pentru aceste grave derapaje de la spiritul democratic şi de la bunul-simţ sunt şi acei „formatori de opinie” şi membri ai elitei intelectuale româneşti care au cauţionat în toţi aceşti ani un mod cu totul greşit şi nociv de a înţelege rolul şefului statului. Din păcate, mulţi dintre aceia care se legitimau, în anii ’90, prin ataşamentul faţă de figura nepătată a Regelui exilat, tac astăzi vinovat, tocmai atunci când unul dintre simbolurile României este terfelit de chiar acela care ar trebui să apere lucrurile şi oamenii preţioşi care ne definesc identitatea.
Nu avem naivitatea să credem că preşedintele Băsescu îşi va cere vreodată scuze pentru impardonabila declaraţie sau că va înţelege vreodată răul pe care l-a făcut, încercând să semene confuzie şi aruncând o nouă pată pe obrazul şi aşa destul de şifonat al ţării. Ca să nu mai vorbim de mascarada încurajării unui oarecare cetăţean Paul, în nefondatele sale pretenţii princiare. Ştim prea bine că istoria îl va reţine pe M.S. Regele Mihai ca pe un mare rege al românilor şi că îl va judeca aspru pe preşedintele care s-a vrut „jucător”, dar al cărui singur joc reuşit a fost cacealmaua (instituţională, politică, istorică). Această certitudine nu ne permite, însă, să rămânem inerţi la un astfel de act de agresiune împotriva valorilor celor mai preţioase ale comunităţii din care facem parte.
Acum, când Regele nostru (pentru că, fie că suntem regalişti sau republicani, Regele ne aparţine tuturor) se apropie de 90 de ani, e cazul să fim la înălţimea acestui moment, să ne bucurăm împreună şi să îi oferim M.S. Regelui Mihai, dar şi nouă înşine, darul nepreţuit al renaşterii vocii societăţii româneşti. Prin memorie, ne vom recăpăta identitatea, iar plusul de identitate ne va ajuta să ne reamintim, ca societate, ce înseamnă demnitatea naţională. Acea demnitate care, fără să se manifeste agresiv, nu va mai permite niciunui reprezentant ales să batjocorească simbolurile şi valorile profunde ale naţiunii.
Până atunci, atâta timp cât preşedintele României îşi permite să-i adreseze M.S. Regelui Mihai I epitete ca acela de „trădător”, nu dorim decât să ne alăturăm Regelui, cu modestie dar şi cu hotărârea de a încerca să împiedicăm, pe viitor, astfel de derapaje. Dacă pentru asta vom fi, la rândul nostru, consideraţi „trădători”, ne declarăm încă de pe acum vinovaţi. Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât ca, trădând minciuna, iresponsabilitatea şi proasta-creştere, să rămânem fideli adevărului, simţului răspunderii şi bunului-simţ.

„Trădătorii” care şi-au asumat acest ”titlu” aşteaptă ca şi alte personalităţi ale vieţii culturale sau sociale din ţară să se ralieze demersului, semnând alături de:

Filip-Lucian Iorga (istoric)
Adrian Cioroianu – istoric, profesor universitar
Mircea Cornişteanu – regizor, directorul Teatrului Naţional din Craiova
Mihai Firică – scriitor, publicist
Adrian Miuţescu – inginer, om de afaceri, fost deputat.
Dan Piroi – inginer, Asociaţia „Regele este Patria”
Marcel Răduţ-Selişte – preot ortodox, publicist.
Lorena Topciov – Asociaţia „Regele este Patria”
Vasi Băescu – colonel (r), Asociaţia „Regele este Patria”
Ioan Turculeanu – avocat, Decanul Baroului de Avocaţi Dolj.
Horia Uioreanu – inginer, deputat PNL de Cluj.
Horaţiu Buzatu – arhitect, om de afaceri, fost deputat.

9 comentarii la „Distrugerea valorilor şi rătăcirile prin deşert (II)”

FLORIN

28 iunie 2011 la 7:17
Legătură permanentă

sint convins ca daca hitler cistiga razboiul ,era pomenit acuma ca cel mai mare conducator care l-a avut omenirea,iar basescu are dreptate regele mihai ne-a tradat tara si neamul
RADU DE LA AFUMATI

28 iunie 2011 la 8:49
Legătură permanentă

Vorbind de istorie…Tutea spunea ca exista doua ideologii despre cine face istorie si anume ca masele fac istorie, respectiv oamenii mari fac istorie. Plecand de la ideea dvs.(cu care sunt de acord) cum ca romanii nu mai au de mult oameni-reper sau lideri adevarati cred ca singura varianta care ne-a ramas ar fi ca masele sa faca istorie. Din pacate insa, la ora actuala, masele (sau prostimea daca vreti) sunt incapabile sa faca istorie. Parca niciodata Miorita nu a fost mai reprezentativa pentru natia aceasta ca ACUM! Cum am ajuns in situatia asta? Primul pas a fost reprimarea sangeroasa a manifestairlor din Piata Universitatii..A fost momnetul in care MASELE putea face cu adevarat istorie. Eu consider Piata Universitatii ca fiind momentul SUPREM al Revolutiei din 1989. Care daca era finalizat vorbeam acum in alti termeni. Din pacate insa, tovarasii laolalta cu securistii au pus punct. Si ne-au aruncat in cea mai negra perioada a istoriei moderne a Romaniei.
Adrian

28 iunie 2011 la 9:23
Legătură permanentă

Cred ca deja, de atita ratacit prin desert, ne-a intrat nisip in ochi si nu mai vedem contextul.

Pe One TV, domnul profesor Dorin Crisan a facut o analiza pertinenta a discutiei dintre Basescu si Cristoiu. Concluzia era ca, daca presedintele ar fi considerat abdicarea fireasca, urmatoarea intrebare era: dumneavoastra de ce nu va dati demisia?

Cristoiu dorea sa faca o analogie intre perechile Antonescu-Mihai si Boc-Basescu. Basescu a incercat sa nu ramina prins in navod, a reusit, dar a dat cu bita in balta.

Cei care au pariat pe Garda de Fier nu au pierdut toti, unii au devenit tortionari. Cei care au mers atunci pe mina democratiei au ajuns la Ghela, Sighet s.a.

Pe cind un editorial despre incompatibilitatea lui Voiculescu? Il solicita saptamina trecuta domnul Munteanu Octavian…
tavi I

28 iunie 2011 la 9:39
Legătură permanentă

Din pacate, reperele noastre nu au fost nicodata foarte marete. Istoria ne demonstreaza, ca de cele mai multe ori nu am fost(am incercat doar sa fim)decit niste mici oportunisti, care au speculat, momentul istoric.
Deci nu este de mirare faptul ca, aprecierile lui Lucian Boiu, socheaza si spulbera unele mituri adinc intiparite in „educatia solida” din era postbelica.
Cit priveste reperele de moralitate, subiectul cred ca este mult mai complicat si nu putem sa-l reducem atit de mult , nici chiar la nivelul Pietei Universitatii.
Liderii nostri , au vocatie, toti! Ramine insa ca istoria sa demonstreze, ce va ramine dupa fiecare.Noi putem sa zicem multe….
Alex Gruian

28 iunie 2011 la 9:48
Legătură permanentă

Perfect de acord cu Piata Universitatii.
Cat priveste incompatibilitatea lui Voiculescu, ma documentez si scriu – vox populi, vox Dei.
Alex Gruian

28 iunie 2011 la 9:50
Legătură permanentă

De acord cu Piata Universitatii in varianta Radu de la Afumati.
Johann

28 iunie 2011 la 10:08
Legătură permanentă

E bine de stiut,ca in context exista si forme de protest ale societatii civile,intentionat obstructionata : Protestul „trădătorilor”

Declaraţia inacceptabilă a preşedintelui Traian Băsescu din 22 iunie 2011, în care se combinau neadevăruri şi insulte la adresa Majestăţii Sale Regelui Mihai, ne-a revoltat pe foarte mulţi dintre noi, indiferent dacă avem opţiuni republicane sau regaliste, dacă îl privim pe Rege ca pe o personalitate a istoriei românilor, ca pe un model de moralitate sau chiar ca pe conducătorul legitim al românilor. Pentru o clipă, şocanta declaraţie a preşedintelui i-a unit pe români în revoltă şi consternare, dincolo de orice separări ideologice.
Dacă am începe aici să contrazicem, cu argumente istorice, afirmaţiile preşedintelui, ar însemna că aceste afirmaţii ar avea vreo valoare şi vreo relevenţă istorică. Oricine şi-a învăţat lecţia de istorie şi oricine are mintea deschisă ar trebui să ştie că M.S. Regele Mihai a domnit în timpuri grele, pe timp de război; că mareşalul Antonescu a fost „conducător al statului”, învestit cu puteri absolute, şi nu doar „prim-ministru” şi că toate deciziile în legătură cu exterminarea evreilor şi a ţiganilor au fost luate de acesta, fără consultarea Regelui; că Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au fost omagiaţi de comunitatea evreiască pentru rolul avut în salvarea a sute de vieţi; că Actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din alianţa cu Germania şi s-a alăturat alianţei antihitleriste, a fost un act de curaj personal al Regelui, care şi-a pus viaţa în pericol şi care, prin gestul lui, a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi; că Regele a făcut tot ce i-a stat în putinţă (mergând până la „greva regală”), deşi fusese părăsit de puterile occidentale, pentru a rezista împotriva sovietizării şi a comunizării ţării, care se afla sub controlul armatei sovietice; că Regele şi-a riscat viaţa în fiecare zi în care s-a opus comuniştilor şi că nu a abdicat decât în urma şantajului lui Groza şi Gheorghiu-Dej, care l-au ameninţat că erau gata să omoare sute de tineri anticomunişti, în cazul în care Regele nu ar fi semnat actul de abdicare; că Regele nu a plecat cu niciun „tren plin de averi”, ci a muncit în exil pentru a-şi întreţine familia şi a continuat, în acelaşi timp, să se comporte ca un Rege, vorbind lumii libere despre ororile prin care trecea ţara; că după 1990 a suportat cu răbdare toate afronturile nemeritate care i s-au adus, din dorinţa de a se implica în procesul de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană; că a avut mereu puterea să ierte, să fie discret şi să-şi servească ţara; că ne reprezintă şi astăzi cu cinste, fiind una dintre cele mai respectate personalităţi ale lumii.
„Logica” preşedintelui Băsescu este aiuritoare: M.S. Regele Mihai, ultimul bastion în faţa instalării prin forţă a regimului comunist, ar fi fost „sluga ruşilor”. În realitate, este evident că slugile şi trădătorii erau comuniştii care au vândut ţara Uniunii Sovietice şi care au mutilat România timp de câteva decenii, insinuând în fibra mentală a multor români, printr-o deşănţată propagandă, minciunile al căror purtător se face astăzi, din păcate, actualul preşedinte al României. Mai mult, aceste declaraţii sunt făcute de acelaşi preşedinte care acum câţiva ani se legitima prin invitarea Majestăţii Sale în Parlament, cu ocazia condamnării comunismului, ca regim „ilegitim şi criminal”. Probabil că, între timp, preşedintele s-a răzgândit şi în legătură cu acea condamnare.
Ar fi, credem, inutil să ne întrebăm care sunt motivele pentru care preşedintele a lansat aceste insulte: lipsă de informare, interese electorale, intenţii diversioniste, frustrări personale sau o obnubilare mentală de moment. Ieşirea prezidenţială nu surprinde decât prin toxicitatea ei fără precedent, nu şi prin noutatea tipului simplist, ilogic şi iresponsabil de abordare. Declaraţia din 22 iunie nu apare din neant, ea e construită pe un munte de alte insulte, neadevăruri şi bruşte răzgândiri sau „reevaluări”, aproape toate uitate sau trecute cu vederea în maximă viteză de „societatea civilă”.
Pentru a fi cinstiţi cu noi înşine, trebuie să admitem că nu doar preşedintele Băsescu este vinovat pentru felul iresponsabil în care preşedintele de azi al României calcă în picioare adevărul istoric, identitatea şi demnitatea naţională. Responsabili pentru aceste grave derapaje de la spiritul democratic şi de la bunul-simţ sunt şi acei „formatori de opinie” şi membri ai elitei intelectuale româneşti care au cauţionat în toţi aceşti ani un mod cu totul greşit şi nociv de a înţelege rolul şefului statului. Din păcate, mulţi dintre aceia care se legitimau, în anii ’90, prin ataşamentul faţă de figura nepătată a Regelui exilat, tac astăzi vinovat, tocmai atunci când unul dintre simbolurile României este terfelit de chiar acela care ar trebui să apere lucrurile şi oamenii preţioşi care ne definesc identitatea.
Nu avem naivitatea să credem că preşedintele Băsescu îşi va cere vreodată scuze pentru impardonabila declaraţie sau că va înţelege vreodată răul pe care l-a făcut, încercând să semene confuzie şi aruncând o nouă pată pe obrazul şi aşa destul de şifonat al ţării. Ca să nu mai vorbim de mascarada încurajării unui oarecare cetăţean Paul, în nefondatele sale pretenţii princiare. Ştim prea bine că istoria îl va reţine pe M.S. Regele Mihai ca pe un mare rege al românilor şi că îl va judeca aspru pe preşedintele care s-a vrut „jucător”, dar al cărui singur joc reuşit a fost cacealmaua (instituţională, politică, istorică). Această certitudine nu ne permite, însă, să rămânem inerţi la un astfel de act de agresiune împotriva valorilor celor mai preţioase ale comunităţii din care facem parte.
Acum, când Regele nostru (pentru că, fie că suntem regalişti sau republicani, Regele ne aparţine tuturor) se apropie de 90 de ani, e cazul să fim la înălţimea acestui moment, să ne bucurăm împreună şi să îi oferim M.S. Regelui Mihai, dar şi nouă înşine, darul nepreţuit al renaşterii vocii societăţii româneşti. Prin memorie, ne vom recăpăta identitatea, iar plusul de identitate ne va ajuta să ne reamintim, ca societate, ce înseamnă demnitatea naţională. Acea demnitate care, fără să se manifeste agresiv, nu va mai permite niciunui reprezentant ales să batjocorească simbolurile şi valorile profunde ale naţiunii.
Până atunci, atâta timp cât preşedintele României îşi permite să-i adreseze M.S. Regelui Mihai I epitete ca acela de „trădător”, nu dorim decât să ne alăturăm Regelui, cu modestie dar şi cu hotărârea de a încerca să împiedicăm, pe viitor, astfel de derapaje. Dacă pentru asta vom fi, la rândul nostru, consideraţi „trădători”, ne declarăm încă de pe acum vinovaţi. Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât ca, trădând minciuna, iresponsabilitatea şi proasta-creştere, să rămânem fideli adevărului, simţului răspunderii şi bunului-simţ.

„Trădătorii” care şi-au asumat acest ”titlu” aşteaptă ca şi alte personalităţi ale vieţii culturale sau sociale din ţară să se ralieze demersului, semnând alături de:

Filip-Lucian Iorga (istoric)
Adrian Cioroianu – istoric, profesor universitar
Mircea Cornişteanu – regizor, directorul Teatrului Naţional din Craiova
Mihai Firică – scriitor, publicist
Adrian Miuţescu – inginer, om de afaceri, fost deputat.
Dan Piroi – inginer, Asociaţia „Regele este Patria”
Marcel Răduţ-Selişte – preot ortodox, publicist.
Lorena Topciov – Asociaţia „Regele este Patria”
Vasi Băescu – colonel (r), Asociaţia „Regele este Patria”
Ioan Turculeanu – avocat, Decanul Baroului de Avocaţi Dolj.
Horia Uioreanu – inginer, deputat PNL de Cluj.
Horaţiu Buzatu – arhitect, om de afaceri, fost deputat.
Alex Gruian

28 iunie 2011 la 10:42
Legătură permanentă

Excelenta si scrisoarea lui Sorin Iliesiu.
sever mateuca

29 iunie 2011 la 10:11
Legătură permanentă

Florin, 28 iunie 2011, ora 7,17. Punctul tau de vedere este hilar. Hitler n-ar fi putut castiga razboiul niciodata. Cred ca mi-ar trebui o eternitate sa iti explic de ce si tot nu ai intelege. Ceea ce spui despre regele Mihai este o atitudine securisto-comunista. Imi pare rau sa ti-o spun dar asta este cu adevarat.