Cosmin Guşă a fost reales preşedinte al Federaţiei Române de Judo
Federaţia Română de Judo şi-a desemnat noul staf de conducere pentru următorii patru ani, iar cunoscutul om politic, Cosmin Guşă, cel care a condus federaţia din 2017, a fost reales în funcţia de preşedinte pentru un nou mandat de patru ani în cadrul Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri desfăşurate la Poiana Braşov. Preşedintele în exerciţiu a fost votat de 118 dintre membrii afiliaţi, în timp ce contracandidatul său George Teşeleanu a primit 70 de voturi.
Cozmin Guşă a declarat: „Nu pot spune că am avut emoţii, dar scorul a fost mai strâns decât mă aşteptam, a contat mult şi părerea lui Marius Vizer. Regret doar agitaţia inutilă a unor colegi/prieteni care ne-a creat nişte mici probleme de imagine. În rest, sper să facem mai multe decât la primul mandat”, a declarat Cosmin Guşă.
La Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri de la Poiana Braşov, care a durat peste 7 ore, au participat 189 din totalul de 193 membri afiliaţi ai Federaţiei Române de Judo, iar numărul de voturi valide a fost de 188.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, anunţase luni că îl susţine la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo pe George Teşeleanu. Menţionăm că Marius Vizer este singurul candidat la preşedinţia Federaţiei internaţionale de judo (IJF), organizaţie pe care o conduce din anul 2007. Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei internaţionale de judo vor avea loc în data de 3 iunie 2021, în timpul Congresului IJF de la Budapesta, programat înaintea Campionatelor Mondiale 2021.
Toate cele 204 federaţii membre ale Federaţiei internaţionale de judo au fost invitate să propună candidaţi pentru această funcţie, până în data de 2 februarie 2021, dar niciuna dintre federaţiile membre nu a propus un contracandidat. Astfel, Vizer va fi reconfirmat în funcţie pentru următorii 4 ani, continuând seria de reforme şi modernizarea judo-ului mondial, notează acest comunicat.