Cosmin Guşă a fost reales preşedinte al Federaţiei Române de Judo

25 februarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Federaţia Română de Judo şi-a desemnat noul staf de conducere pentru următorii patru ani, iar cunoscutul om politic, Cosmin Guşă, cel care a condus federaţia din 2017, a fost reales în funcţia de preşedinte pentru un nou mandat de patru ani în cadrul Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri desfăşurate la Poiana Braşov. Preşedintele în exerciţiu a fost votat de 118 dintre membrii afiliaţi, în timp ce contracandidatul său George Teşeleanu a primit 70 de voturi.
Cozmin Guşă a declarat: „Nu pot spune că am avut emoţii, dar scorul a fost mai strâns decât mă aşteptam, a contat mult şi părerea lui Marius Vizer. Regret doar agitaţia inutilă a unor colegi/prieteni care ne-a creat nişte mici probleme de imagine. În rest, sper să facem mai multe decât la primul mandat”, a declarat Cosmin Guşă.
La Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri de la Poiana Braşov, care a durat peste 7 ore, au participat 189 din totalul de 193 membri afiliaţi ai Federaţiei Române de Judo, iar numărul de voturi valide a fost de 188.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, anunţase luni că îl susţine la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Ro­mâne de Judo pe George Teşeleanu. Men­ţio­năm că Marius Vizer este singurul candidat la preşedinţia Federaţiei internaţionale de judo (IJF), organizaţie pe care o conduce din anul 2007. Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei internaţionale de judo vor avea loc în data de 3 iunie 2021, în timpul Congresului IJF de la Budapesta, programat înaintea Cam­pionatelor Mondiale 2021.
Toate cele 204 federaţii membre ale Fede­ra­ţiei internaţionale de judo au fost invitate să propună candidaţi pentru această funcţie, până în data de 2 februarie 2021, dar niciuna dintre federaţiile membre nu a propus un con­tra­candidat. Astfel, Vizer va fi reconfirmat în funcţie pentru următorii 4 ani, continuând seria de reforme şi modernizarea judo-ului mon­dial, notează acest comunicat.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Medalion literar „Surorile Brontë”, organizat de Biblioteca Judeţeană

După o întrerupere de aproape un an, Bi­blio­teca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hu­ne­doara-Deva, cu sprijinul Consiliului Ju­de­ţean Hunedoara, reia seria manifestărilor...

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroşani Pentru că, el fiind un veritabil ambasador al sportului extrem, va da startul competiţiei extreme...

Bulina neagră

Constantin Stancu, fost viceprimar al oraşului Uricani Pentru că a accidentat grav un pieton care traversa strada prin locul special...

Închide