Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o arie din sudul județului nostru, zonă protejată de lege, are loc un adevărat jaf. Fe­riți de ochii iscoditori ai autorităților, capii afa­cerii și-au angajat zeci de furnicuțe care să defrișeze totul în a­ceste câteva luni de cam­panii politice. Bâr­fi­torii avizați spun că furtul din avuția noas­tră, a tuturor, este pa­tro­nat de mai mulți po­li­ticieni. Aceștia ar munci cu drag și spor pen­tru a face rost de galbeni pentru partid, dar și pentru ei. Cum toată atenția este în­dreptată către lupta po­litică iar cei în mă­sură să patruleze, să cer­ceteze și să o­preas­că fărădelegea sunt în mare dilemă, oamenii își fac treaba și lasă în urma lor pământul sterp. Unii dintre funcționari ar vrea să intervină, mă­car să-i mai tem­pe­reze pe jefuitori, dar nu au ”verde” de la su­pe­riori, că nu se știe cine ajunge la butoane după alegeri și-i mazilesc.

 

Nesimțire dusă la rang de artă! Un fost funcționar public dintr-o urbe din regiunea cu lămpașe s-a supărat de mama focului după ce a fost refuzat de șeful său. Trimis la odihnă, cu o pensie babană, func­țio­narul s-a văzut dintr-o dată scos din cercurile sale de unde-și mai ro­tunjea veniturile. Așa că i-a cerut șefului de urbe un loc de muncă în instituție, să lege și el pensia cu salariul de bugetar, dar mai ales să aibă posibilitatea să-și facă în continuare jo­cu­rile. A fost refuzat ime­diat iar acest lucru l-a scos din minți. Bârfitorii spun că a trecut la presiuni și amenințări, dar nici așa nu i-a mers. Așa că, dacă s-a văzut aruncat ca o măsea stri­cată, s-a gândit să in­tre în politică și să can­dideze pentru un post de ales local cu care să-și negocieze, daca-l va obține, o vii­toare reangajare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura