Vom sta încă o lună în stare de alertă!
Preşedintele Klaus Iohannis (foto) a anunţat ieri că starea de alertă va fi prelungită, dar nu vor fi impuse noi
Citește mai multPreşedintele Klaus Iohannis (foto) a anunţat ieri că starea de alertă va fi prelungită, dar nu vor fi impuse noi
Citește mai multDupă ce unul dintre candidaţii la funcţia de primar al Devei a declarat că îi va propune, dacă va câştiga alegerile, lui Mircia Muntean (medalion) postul de administrator public al municipiului, a apărut şi reacţia fostului edil.
Citește mai multTot mai mulţi hunedoreni, dar şi cei care au venit din străinătate şi acum se reîntorc la viaţa lor de acolo, sunt nevoiţi să-şi facă testul Covid, pentru a-l prezenta la graniţele pe care le tranzitează. Şi, deşi se vorbeşte că în judeţul nostru sunt două centre unde se pot face aceste teste, adevărul este că există doar unul pentru populaţie.
Citește mai multUn bărbat de 31 de ani a fost ucis de inconştienţa unui şofer de TIR. Vinovatul gonea cu mastodontul său pe DJ687, între Deva şi Hunedoara. Din cauza vitezei a pierdut controlul autotrenului, a izbit un stâlp electric din beton şi l-a proiectat pe un autoturism care staţiona într-o parcare.
Citește mai multFinal fericit pentru legea care le dă posibilitatea unora să iasă la pensie mai devreme cu doi ani faţă de vârsta standard. Ieri, deputaţii au dat votul final, iar legea urmează să fie promulgată de preşedintele ţării.
Citește mai multSindicaliştii de la „Muntele” au acţionat în instanţă Complexul Energetic Hunedoara (CEH) pentru plata drepturilor băneşti neachitate de patru luni.
Citește mai multFostul viceprimar al Devei, Răzvan Mareş, a anunţat ieri că va candida la funcţia de primar al reşedinţei de judeţ. Mai mult, el a spus că dacă va ajunge pe postul de primar, îl va propune administrator public pe fostul primar Mircia Muntean.
Citește mai multRefuzul PNL de mărire a pensiilor îi revoltă pe pensionari, şi pe bună dreptate, aceasta fiind o decizie a PNL ilegală.
Citește mai mult– Domnule viceprimar, alegerile locale se apropie, sunteţi candidatul PSD pentru funcţia de edil al municipiului Deva. Cu ce gânduri
Citește mai multFostul director executiv al Direcţiei Agricole din judeţ, Călin Petru Marian, este cel de-al doilea subprefect al judeţului, de săptămâna
Citește mai multInstituţia de învăţământ superior din Valea Jiului a fost cooptată de Comisia Europeană pentru formarea de universităţi europene. Şapte universităţi din România fac parte din proiectul ce urmăreşte crearea de consorţii academice cu alte universităţi din statele membre UE.
Citește mai multDragi hunedoreni, vă rog să nu lăsaţi garda jos, chiar dacă, în goana nebună după voturi şi procente electorale, unii
Citește mai multIeri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor la obiectivul „Reabilitare Casa de Cultură municipiul Hunedoara”. Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii dintre Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi are ca ţintă redarea acestui imobil scopului pentru care a fost construit.
Citește mai multToată lumea aşteaptă ca PSD Hunedoara să-şi desemneze candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit lui Laurenţiu Nistor, preşedintele social-democraţilor
Citește mai multIeri, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an, în 27 septembrie. S-au înregistrat 253 voturi „pentru“, două „contra“ şi 36 abţineri. Totodată, deputaţii au respins proiectul iniţiat de guvern pe aceeaşi temă, potrivit Agerpres.
Citește mai multIeri a fost o zi tristă, a anunţat preşedintele Iohannis, după ce au fost înregistrate 555 de noi cazuri de COVID-19 pe ţară. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.817 de decese.
Citește mai multÎn interviul acordat de senatorul PSD de Hunedoara, Viorel Sălan (foto), acesta arată concret cum răspund reprezentanţii Guvernului, începând cu primul ministru, la interpelările şi întrebările parlamentarilor.
Citește mai multLuni, domnul Ludovic Orban, aşa numitul Prim-ministru al României, a avut un discurs de speriat în Camera Deputaţilor. Lăsând la
Citește mai multCele mai mari pensii din România, plătite din bugetul asigurărilor sociale, s-au încasat, în primul trimestru al acestui an în judeţul Hunedoara, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Pe de altă parte, municipiul Bucureşti conduce în topul pensiilor medii lunare (care ia în calcul toate tipurile de pensii) cu peste 1.500 de lei.
Citește mai multMedicul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, a fost schimbată din funcţie în data de 29 iunie 2020. Responsabil de această decizie este Comitetul Director al instituţiei.
Citește mai mult