Autor: Mesagerul Hunedorean

FlashPolitica si administratie

Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au susţinut o conferinţă de presă la Deva. Gargară pentru aburit electoratul

Ieri, copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au susţinut o conferinţă de presă la Deva. Veniţi în număr mare la conferinţă, pentru a afla lucruri concrete de la cei doi copreşedinţi ai noului PNL, privind strategia de guvernare a celor care se dau de ceasul morţii să răstoarne cumva, cumva, Cabinetul Ponta, dar şi despre cum sprijină ei judeţul Hunedoara, jurnaliştii prezenţi au cam rămas cu buzele umflate

Read More
Sport

Se grăbesc spre performanţă

Nou-promovată în Liga a III-a, CNS „Cetate” Deva a dat startul pregătirilor pentru noul sezon cu trei zile mai repede decât anunţase iniţial. Reunirea lotului şi primul antrenament al verii au avut loc ieri, după-masă, la Stadionul „Cetate”, deşi după câştigarea barajului se fixase ca dată de încheiere a vacanţei ziua de 20 iulie. Decizia unui start devansat a fost luată de comun acord de oficiali, antrenori şi jucători, pentru reorganizarea echipei în formula obligatorie cu trei juniori U19 între titulari, dar şi datorită entuziasmului că gruparea va evolua într-un eşalon superior.

Read More
Actualitate

Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor merge binişor înainte. Lucrările la deponeu şi staţia de sortare sunt în grafic

Infrastructura proiectului prin care se doreşte crearea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) la nivel de judeţ a intrat în ultima fază a execuţiei. În paralel, ADI „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor” Hunedoara, din care fac parte cele 69 de UAT din judeţ, se preocupă de întocmirea şi aprobarea întregii documentaţii necesare pentru organizarea licitaţiei şi pentru desemnarea operatorilor la nivel de judeţ. Urmează un al treilea pas, pentru care reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara susţin că sunt pregătiţi, mai exact, modalitatea în care vor fi colectate deşeurile de la cetăţeni de către operatori.

Read More
Reportaj

Tânãrul student din Brad care a creat husa de telefon care creşte autonomia bateriei este curtat de mai multe firme. Invenţia lui Rãzvan Mãrcuş stârneşte interesul fabricanţilor

Tânărul inventator din Brad, Răzvan Mărcuş (foto), viitor absolvent al Facultăţii de Mecanică din Cluj-Napoca – specializarea Mecatronică, a inventat şi confecţionat un dispozitiv sub forma unei huse, care pe lângă rolul de protecţie a telefoanelor mobile sau a tabletelor, duce la creşterea autonomiei bateriilor.

Read More