Politica si administratie

Primii candidați anunțați pentru Primăria Deva. Vom avea inflație de candidați

Biroul Local al USR Deva a decis să-l sprijine pe Lucian Mara (foto stânga) pentru alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Deva. Mara mai are de trecut un hop ca să fie declarat candidatul USR la postul de primar al reședinței de județ, votul în Adunarea Generală din USR Hunedoara.
Cu toate că toată lumea se aștepta ca Dreapta locală, fără PNL, să aibă un candidat unic la primărie, se pare că lucrurile nu sunt foarte ușoare când vine vorba să candideze doar o singură persoană.
Astfel, Alin Amititeloaie (foto dreapta) a anunțat că va candida pentru postul de primar al municipiului Deva din par­tea Partidului Forța Dreptei.
„Adunarea Generală a Organizației Locale Deva a Partidului Forța Dreptei m-a ales în funcția de președinte a acestei organizații pentru un mandat cu durata de patru ani. În cadrul aceleiași ședințe, Adunarea Generală m-a votat drept candidatul Partidului Forța Dreptei la funcția de primar al municipiului Deva în cadrul alegerilor locale viitoare.
Sunt convins că împreună cu colegii aleși în Biroul Politic Local și alături de membrii și susținătorii Forța Dreptei vom câștiga alegerile locale de la Deva! E momentul ca Deva să renască”, a scris Alin Amititeloaie pe pagina sa de Facebook. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura