Actualitate

Agresorii poliţistului din Bretea cer revizuire

Maximilian Gânju

Cei doi tineri care au băgat un poliţist în spital, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru tentativă de omor, au apelat la calea extraordinară de atac, respectiv revizuirea, sperând ca după rejudecare să primească pedepse mai mici.
Dosarul a fost înregistrat zilele trecute la Tribunalul Hunedoara, iar primul termen a fost fixat de magistraţi pe data de 10 august a.c. Agresorii poliţistului din Bretea Română, Sergiu Neag şi Sabin Ardelean, au fost acuzaţi de tentativă de omor şi condamnaţi la închisoare cu executare. După apelul soluţionat la Curtea de Apel Alba Iulia, Sergiu Neag a primit opt ani şi jumătate de închisoare, iar Sabin Ardelean opt ani, 10 luni şi 20 zile puşcărie. Cei doi indivizi l-au băgat în spital pe şeful de post din comuna Bretea Română, agentul principal Paul Nelu Obreja. Poliţistul a suferit răni corporale grave, după ce Sabin Ardelean şi Sergiu Neag l-au forţat să iasă cu maşina în decor. Acesta a fost chemat de colegii săi la un caz de furt, însă nu a mai apucat să ajungă la faţa locului, fiind încolţit în trafic de cei doi şi forţat să iasă în decor. Aceştia vroiau răzbunare, pentru că poliţistul a avut curajul să-şi facă meseria şi să-i cerceteze într-un caz de furt. Poliţistul s-a răsturnat cu maşina şi a rămas încarcerat, iar cei doi agresori au plecat nepăsători. După mai multe ore a fost descoperit de un alt participant la trafic care a văzut maşina făcută praf. Tânărul poliţist a ajuns de urgenţă la Spitalul din Deva, mai mult mort decât viu, cu coastele rupte, plămânul perforat, scalpul luat de pe cap, dar şi alte răni grave. În urma rănilor suferite în noaptea în care a fost agresat, a fost imobilizat patru luni de zile la pat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura