Lună: martie 2019

Actualitate

Veste bună pentru pensionarii români, rezidenţi în alte ţări

În Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea nr.45/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit actului normativ pensionarii din sistemul public de pensii sunt asiguraţi în sistemul public de asigurări sociale de sănătate din România, chiar dacă nu mai au domiciliul în ţară şi îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene.

Citește mai mult
Comunitate

Apa Prod marchează Ziua Mondială a Apei

Apa Prod SA marchează Ziua Mondială a Apei. Pornind de la tema anului 2019 – „Apa este un drept universal” – ne propunem organizarea unor acţiuni educative, diferite de anii precedenţi, care îi vizează atât pe copii, cât şi pe adulţi. Acţiunile se vor organiza în perioada 18-22 martie 2019, în aer liber, în trei locaţii: Deva, Hunedoara şi Brad, vor cuprinde o expoziţie de fotografie şi jocuri pentru copii.

Citește mai mult
Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Ce este frica?

În toate aceste săptămâni, în care ne-am întâlnit în fiecare zi de luni, am povestit despre viaţă şi elementele ei. V-am desluşit nocivitatea aşteptărilor, măştilor, orgoliului sau ataşamentelor, părţi componente ale comportamentului nostru adaptate la mediul social de viaţă, dar fără nici o legătură cu ceea ce tindem să fim. Am detaliat despre importanţa iertării şi a iubirii de sine, cele două coordonate necesare pentru a dobândi pacea interioară şi armonia traiului nostru de zi cu zi. Iar ceea ce urmează să dezbatem se referă la emoţii, unele benefice, altele distructive.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o nouă vizită în judeţ . “Vrem cale ferată rapidă, vrem autostrăzi!”

Ministrul Transportului, Răzvan Cuc, s-a ţinut de cuvânt şi a venit, după două săptămâni, din nou, pe şantierele din judeţ. De data aceasta, ministrul a inspectat nu construcţia de autostrăzi, ci şantierele de realizare de cale ferată de mare viteză. Este vorba de investiţia Coridorul IV Paneuropean (Coşlariu – Vinţu de Jos – Simeria – Gurasada – Radna), în urma căruia trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 de km/oră.

Citește mai mult
Sport

Începe returul în Liga a IV-a

Mâine vor debuta partidele din cadrul campionatului Ligii a IV-a din judeţul Hunedoara. Jocurile sunt programate începând cu orele 11.30, lider fiind la jumătatea competiţiei formaţia Gloria Proinstal Geoagiu (antrenor Mirel Biriş), care a totalizat 26 de puncte, la fel ca şi ocupanta locului secund CSA Aurul Brad. Retezatul Haţeg a avut un tur foarte bun şi este doar la un punct în spatele celor două formaţii, aşa că returul se anunţă foarte spectaculos.

Citește mai mult