BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de primar încă nu e scos oficial la mezat, campania electorală a început clandestin și s-a transformat într-un concurs de generozitate cum n-a mai văzut pământul! Se zvonește că pretendenții la primărie au doar lapte și miere în tolba cu promisiuni fanteziste. Dar cireașa de pe tort abia acum vine: cârcotașii șoptesc că doi dintre candidați au jurat, cu mâna pe inimă, că vor da pensie direct de la primărie! Schemele lor promit fiecărui alegător o rentă lunară de cel puțin 100 de lei în primul an, cu un bonus de încă 100 de lei în fiecare an următor (adică 200 în anul doi, 300 în anul trei și tot așa). „De unde bani?”, s-ar întreba un om normal. Ei bine, șmecheria ar fi că sumele astea chipurile vin din ajutoarele deja prevăzute de lege pentru situații speciale. Practic, doi candidați se bat pe o singură rentă și pe un singur buget local, dar zero explicații despre cum vor susține financiar nebunia asta. Partea cea mai tristă? Cum lumea e necăjită și săracă, iar orice leu e binevenit, nimeni nu s-a încumetat să îi ia la întrebări sau să le ceară socoteală. Vorba aceea: când ți se promite aur, cine mai are timp să ceară factura?
Gurile rele din târg șușotesc că afaceri extrem de necurate derulate de un purtător de halat alb sunt pe cale să iasă la lumină, iar finalul poveștii s-ar putea lăsa cu „brățări” reci de la poliție, nicidecum cu felicitări pentru cadrul medical implicat. Zvonarii de serviciu vorbesc despre un domn doctor care pare să fi confundat jurământul lui Hipocrat cu o listă de cumpărături axată pe diagnostice fictive. Se pare că renumitul specialist a prescris, pe bandă rulantă, o grămadă de boli unora. Scopul acestei „epidemii” subite de afecțiuni grave pe hârtie? Simplu: ca respectivii să-și poată ține posturile blocate și asigurate. Schema funcționează perfect pentru buzunarele lor: prin concediile medicale obținute consecutiv, scaunele de directori au rămas blocate (nimeni nu-i poate demite sau înlocui pe perioada bolii), iar posturile sunt plătite frumușel din bani publici. Cireașa de pe tort abia acum vine: gurile rele spun că printre maladiile inventate cu pixul se numără și boli destul de serioase. Unele sunt atât de grave încât, în mod normal, nu doar că nu le-ar mai permite „beneficiarilor” să mai dea o zi pe la muncă, ci, la ce scrie în fișe, ar trebui să-i bage direct în „ladă”!


Eu v-am spus sa nu-i luati in serios pe depravatii aia in halate nu v-am spus? Poftim! Apropo vedeti ca mai sunt inca vreo 3-4 care practica acelasi sport 😉