Lună: ianuarie 2017

Politica si administratie

Sarmizegetusa Regia poate rămâne fără regulament de vizitare

Tribunalul Hunedoara a stabilit să se pronunţe astăzi faţă de cererea depusă de Dan Oltean, fostul director al Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Hunedoara, de anulare a Regulamentului de vizitare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Acţiunea în instanţă a fost înregistrată în 25 mai 2016, avându-i ca pârâţi pe Consiliul Judeţean Hunedoara şi serviciul din subordinea acestuia care are în administrare monumentul istoric.

Read More
Actualitate

Sentinţă în dosarul oamenilor de afaceri italieni agresaţi în centrul Devei: „Unguru”, doi ani de puşcărie

Judecătoria Deva a dat sentinţa în dosarul în care doi deveni, Raoul Locsei (foto stânga), zis „Unguru” şi Petru Anton Miheţ (foto dreapta), sunt judecaţi pentru agresarea a trei oameni de afaceri italieni şi a unei tinere. Incidentul s-a petrecut în luna august 2015, dosarul fiind trimis în judecată la interval de două luni.

Read More
Actualitate

Dosarul lui „Adi Bocşeru”, retrimis la procurori

Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat cu privire la contestaţia lui Adrian Stoicoi, zis „Adi Bocşeru” (foto), faţă de trimiterea în judecată a dosarului în care este acuzat de complicitate la furt de bunuri de patrimoniu şi spălare de bani. Instanţa a admis contestaţia lui Stoicoi şi a dispus retrimiterea dosarului la Parchet pentru refacerea rechizitoriului.

Read More
Actualitate

Percheziţii la traficanţi de droguri în trei municipii din judeţ

O reţea de traficanţi de droguri, care activa în patru judeţe din vestul ţării, a fost destructurată, ieri, de poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată. Oamenii legii au efectuat 68 de percheziţii domiciliare la suspecţi din patru judeţe: Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin. La noi în judeţ, percheziţiile au avut loc în municipiile Deva, Hunedoara şi Petroşani. Acţiunea a vizat persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani.

Read More