Cei mai buni sportivi hunedoreni din 2016 vor fi premiaţi azi

31 ianuarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Gala Sportului Hunedorean 2016, cum se numeşte oficial premierea celor mai bun sportivi hunedoreni ai anului trecut, va avea loc azi, la Teatrul de Artă din Deva. Festivitatea se va desfăşura în sala „Reduta”, începând cu ora 14.00, marea majoritate a sportivilor premiaţi urmând să fie prezentă.

Premii pentru sportivi, antrenori şi cluburi
Evenimentul este organizat de către Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) Hunedoara, cea care va oferi şi premiile. După cum se ştie, cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2016 au fost desemnaţi gimnasta Denisa Golgotă, la discipline olimpice şi multipla campioană la fotbal-tenis, Anamaria Gherghel, la discipline neolimpice. Cluburile CNS Cetate Deva şi Comexim Lupeni au fost desemnate cele mai performante instituţii sportive din judeţ pe anul trecut, primul la categoria cluburi publice iar cel de-al doilea la categoria cluburi private. Antrenorii anului 2016 sunt Florin Cotuţiu, Liliana Cosma şi Ramona Micu, cei care pregătesc gimnastele de la CNS Cetate Deva. Un premiu special va fi înmânat şi clubului Autobergamo Deva, câştigător al Cupei şi Supercupei României în anul 2016. (Ovidiu Mănăstire)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
CFR Simeria 2004 a câştigat „Cupa de Iarnă”

Echipa CFR Simeria 2004 s-a impus în competiţia organizată de clubul din oraşul feroviar, un turneu destinat juniorilor de 11...

Autobergamo vrea să treacă cu bine de „examenul” Reşiţa

Ajunsă provizoriu pe locul 4 în clasamentul Ligii I, cu un meci mai puţin jucat faţă de Informatica Timişoara şi...

S-a urcat, din nou, pe un stâlp, să protesteze

Un bărbat din municipiul Petroşani, cunoscut de autorităţi ca un cal breaz, s-a urcat pe un stâlp de iluminat din...

Închide