Comunitate

Investiţii din bani europeni şi guvernamentali la Sântămăria-Orlea

Primăria comunei Săntămăria-Orlea s-a abonat la proiectele implementate din diverse surse de finanţare, bugetul comunei neoferind şansa îndeplinirii planului de modernizare propus.
„Este finalizată documentaţia şi vrem să depunem un proiect pe Ordonanţa nr. 28 pentru extinderea reţelei de canalizare în satele Sântămăria-Orlea, Sînpetru, Bărăştii-Haţegului şi Săcel. Vor beneficia de reţea 1.600 de persoane şi am estimat ca fiindu-ne necesare pentru aceste lucrări 3,7 milioane de euro. Tot prin această Ordonanţă mai avem două programe investiţionale finalizate. Unul a vizat reabilitarea drumului DC 63A (Sântămăria Orlea – Subcetate), iar celălalt a însemnat extinderea reţelei de canalizare cu 500 de metri şi schimbarea conductei de apă pe aceeaşi lungime, precum şi reabilitarea a două străzi din Subcetate. Prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) am depus un proiect pentru introducerea unei reţele de canalizare cu staţie de epurare în satele Bucium-Orlea şi Balomir şi mai vrem să depunem unul pentru modernizare de drumuri comunale şi străzi în localităţile Ciopeia, Bărăştii-Haţegului şi Săcel. De asemenea, am mai depus prin aceeaşi entitate de finanţare un program de reabilitare şi modernizare a căminelor culturale din Sântămăria-Orlea şi Subcetate (în cuantum de 500.000 de euro). Potrivit planului administrativ, mai avem în perspectivă să ridicăm, din bani europeni nerambursabili, un After-School în satul centru, care să deservească un număr de 60 de copii, şi să construim un nou sediu pentru primărie, actualul dovedindu-se depăşit din punct de vedere al condiţiilor de desfăşurare a activităţii”, arată Dumitru Oprean (foto), primarul comunei Sântămăria-Orlea. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura