Teatrul şi sărbătorile ca narcotic
Mi-a plăcut în mod deosebit unul dintre comentariile postate la editorialul meu „Zăpadă, bani, monumente, umeraşe şi medicamente”. Spunea acolo un domn că ar fi bine să aşteptăm sărbătorile astea firesc, cu bucurie, nu ca pe un narcotic. Aşa este, dar teamă îmi e că oamenii le aşteaptă şi ca pe un refugiu. Nu ca pe o psihanalizabilă fugă din realitate, ci ca pe un respiro autoacordat, pentru a face mai uşor faţă sumedeniei de veşti proaste.
Recunosc că în societatea românească de astăzi trebuie să faci eforturi pentru a nu vedea doar partea negativă. Mă trezesc, dau drumul la radio şi prima ştire este un sondaj Eurostat, care spune că 30 la sută dintre români ar vrea să părăsească ţara. 30 la sută!
În condiţiile astea, constat că mi s-a redus capacitatea să rezonez suficient cu ceea ce se întâmplă în oraşul meu. Ghirlandele de beculeţe, existente totuşi de-a lungul străzilor, Moşi-Crăciunii cântăreţi scoşi pe la uşile magazinelor, mă rog, încercarea de a fi în normalitate atunci când oficial ni se transmit doar ameninţări.
Ţin la oraşul meu, tocmai de aceea ar trebui să mă opresc asupra finalizării unei lucrări care pune capăt unei răni vechi de peste 20 de ani. Poate sună patetic rană, dar în zona cea mai reprezentativă a Devei, pe centrul în stil secesion, cea mai reprezentativă clădire în stil secesion zăcea, sedusă şi abandonată succesiv de prin 1988. Schelele şi scândurile bătute în cuie au fost, începând de atunci, emblema acestei clădiri, înconjurată de mormane de moloz, ocolită, la vreme de vară, de lumea multă care îşi căuta un loc de plimbare. Cu maşinile parcate pe-acolo e altă poveste, am mai scris.
Finalizarea reparaţiilor este importantă pentru un oraş de mărimea Devei, care nu are un centru istoric prea extins. De fapt, identificarea unui centru istoric propriu-zis lipseşte, pentru că lipsesc clădirile reprezentative, care să fie restaurate în conformitate cu stilul secesion, care, amintesc, ne leagă de mari oraşe ale Europei (evident, în grade diferite) – Budapesta, Viena, Bruxelles, Szeged, Oradea. Desigur, Deva e un centru secesion mai mic, dar ar fi interesantă organizarea unei conferinţe pe tema stilului secesion, variantă germană a celui Art Nouveau.
Finalizarea lucrărilor la clădirea Arta, fost Teatru de estradă, fost Teatru dramatic, fost Teatru municipal, nu poate decât să fie, în opinia mea, salutată. Într-o lume normală, festivităţile organizate ar completa în mod fericit decorul unei ierni normale, poate cam friguroase, dar oricum, poetică, datorită zăpezii. Oricum, ceea ce în alte oraşe se numeşte Corso, adică traseul de la statuia lui Traian până la Consiliul Judeţean, ar trebui renovat în întregime, acum, când cea mai relevantă clădire secesion a intrat în rând cu lumea.
azi am urmarit un reportaj interesant despre apusul miracolului irlandez si despre cum un important segment de populatie face cursuri sa emigreze in Australia, cum in Irlanda s-au construit cartiere noi- noute in care nu locuieste nimeni,cum un inginer la Fiat cistiga 1900 euro lunar in timp ce o escort care a prestat servicii sexuale pentru Berlusconi a cistigat dupa scandalul aferent peste un milion de euro, iar pustoaica Ruby, prestind la rindul ei servicii sexuale aceluiasi legendar premier Berlusconi a primit cadou 7000 euro si un Audi sport in timp ce studentii italieni se revolta impotriva unei reforme universitare care le anuleaza dreptul la un invatamint de stat…sa vina la noi sa vada nemumaratele facultati private!nu e pace nici in Franta, grecii dau in clocot…traim intr-o Europa zbuciumata si cine crede ca a pleca din tara este o afacere, o siguranta pentru un viitor e bine sa nu-si faca iluzii, ca emigrant esti primul pus pe liber la o adica asa cum a fost si in cazul unui roman stabilit la Geneva…vazindu-se pus pe liber s-a sinucis…sarbatorile vin asta este cert!Deva, finalmete are teatru! daca restauratorii ar fi lucrat pentru familia de Medici cum s-a lucrat pentru teatrul din Deva azi Firenze ar fi un tirg amarit!
sa vedem cati spectatorii o sa mearga la teatru
cred ca este evenimentul anului in deva unde manifestarile culturale sunt atat de rare si lipsite de impact. sunt sigur ca locuitorii municipiului si nu numai, vor aprecia din ce in ce mai mult teatrul, mi-ar place enorm sa stiu ca intr-o vineri seara pot ajunge si la un spectacol de acest gen. multa bafta celor implicati!