ANUNŢ
Direcția Silvică Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str. Mihai Viteazul, nr. 10, județul Hunedoara titular al planului: ,,AMENAJAMENT SILVIC
Grupul HeidelbergCement a marcat perioada 17-21 octombrie 2011, prin acţiuni desfăşurate sub denumirea generică de „Săptămâna securităţii şi sănătăţii în muncă“. Fiecare zi a însemnat câte o activitate specifică tematicii abordate şi o nouă provocare în rândul angajaţilor de la CarpatCement Holding SA – Sucursala Deva şi nu numai.
Read MoreLiberalii vor înapoi postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, ocupat acum de Costel Avram (foto), preşedintele PRM Hunedoara.
Read MoreMunca tehnicianului Aurel Şunda a început să îşi arate roadele la FC Hunedoara, iar alb-albaştrii au reuşit primul succes categoric din acest campionat, scor 5-0, acasă, cu Flacăra Făget. Şandor şi compania au marcat cinci goluri într-un singur meci, faţă de numai opt înscrise în precedentele nouă etape.
Read MoreCirc, mai ceva ca într-o telenovelă, la uşa unui cântăreţ cu mai multe neveste. Omul, care are case pentru fiecare
Read MoreUn preot, în vârstă de 63 de ani, din comuna Veţel, a decedat, vineri, în timpul unei slujbe de înmormântare.
Read MoreMureşul Deva a fost o pradă facilă pentru codaşa FC Olt şi a pierdut la scor de neprezentare, 3-0, pe
Read MoreCFR Simeria a trecut, cu emoţii, scor 1-0, acasă, de incomoda Naţional Sebiş, şi a continuat şirul rezultatelor pozitive din ultimele cinci etape. Oaspeţii au avut o bară în prima repriză, însă unicul gol l-a reuşit Raul Lintaru (min. 72), când adversarii erau deja în inferioritate numerică.
Read MoreDupă mai bine de doi ani de când a plecat din Africa de Sud, un pelerin francez a ajuns la Deva. Cu un rucsac în spate, Guillaume Combat (foto) a pornit în călătoria vieţii lui, dorindu-şi să străbată „per pedes“ 33 de ţări. Până la noi, a mers pe jos circa 16.000 de kilometri.
Read MoreDeclaraþie politicã a deputatului PDL Iosif Veniamin Blaga în Parlamentul României
Read MoreViteza, vremea rea şi neatenţia fac victime, în continuare, pe şoselele judeţului. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite în acest weekend.
Read MoreSportivul Alin Boroghină, pregătit de Alin Fălcuşan, a făcut un meci senzaţional în faţa sârbului Aleksandar Stojkovic la Gala K1,
Read MoreÎn urmă cu câteva zile, o discuţie lansată de primarul municipiului Hunedoara despre viitorul zonei, la care au participat câţiva
Read MoreIlie Păducel, primarul oraşului Petrila
Read MoreGheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan
Read MoreÎnceperea lucrărilor de construire a obiectivului “Havi Logistics” din cadrul “Transylvania Logistic Park” din comuna Băcia a fost marcată de o ceremonie la care au participat reprezentanţi ai Prefecturii Hunedoara, ai Primăriei Băcia, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, precum şi oameni de afaceri.
Read MoreVorbeşte lumea că şeful peste organizaţia judeţeană a unui partid ar fi în mare dilemă. Pe de-o parte, el pare
Read MoreDoi bărbaţi au ajuns în arest, după ce au spart mai multe societăţi comerciale din municipiul Deva. Poliţiştii au stabilit că aceştia acţionau împreună cu Florin Borz, cel care în urmă cu o săptămână, a fost prins în flagrant după ce a spart sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din reşedinţa judeţului.
Read MoreAeromodelişti de la CSA Aurul Brad, multipli campioni naţionali ai României, au fost pe val şi la cele două etape de Cupă Mondială organizate de Federaţia de Aeromodelism din Ungaria, la Salonta. Brădenii au cucerit două medalii la seniori şi au reuşit cinci prezenţe pe podium la juniori.
Read MoreScandalul din Consiliul Local Deva nu se mai termină. Astfel, ieri, aleşii USL au solicitat introducerea unor puncte suplimentare pe ordinea de zi, prin care să înceteze mandatele de consilieri locali ale celor doi viceprimari, Marcel Morar şi Cosmin Costa. Asta, după ce, au susţinut ei, cei doi au fost excluşi din PNL.
Read MoreConsiliul Judeţean Hunedoara a decis să intervină în problema operatorilor de transport din judeţ, care au modificat tarifele după bunul plac. Biroul Autoritate Judeţeană de Transport din cadrul CJ Hunedoara a solicitat tuturor transportatorilor să comunice tarifele utilizate, iar proiectul a fost supus dezbaterii publice.
Read More