FlashSport

Efectul „Şunda” la Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Munca tehnicianului Aurel Şunda a început să îşi arate roadele la FC Hunedoara, iar alb-albaştrii au reuşit primul succes categoric din acest campionat, scor 5-0, acasă, cu Flacăra Făget. Şandor şi compania au marcat cinci goluri într-un singur meci, faţă de numai opt înscrise în precedentele nouă etape.

Patru noutăţi, cinci goluri
FC Hunedoara s-a vindecat de boala ineficacităţii în faţa porţilor adverse, în a patra etapă de la începerea tratamentului recomandat şi impus de „doctorul” Aurel Şunda. Cu o formulă de echipă cu patru noi titulari, cu lecţii şi trasee bine învăţate, atât pentru apărare, cât şi pentru atac, FC Hunedoara a luminat mult mai tare decât Flacăra Făget, în meciul disputat vineri de pe Stadionul „Michael Klein”. Hunedorenii au predat o lecţie de fotbal noii-promovate din Banat, care a bătut Jiul, şi la baraj, şi la Petroşani, după un joc pe care l-a controlat cu autoritate.
Alb-albaştrii au condus cu 2-0 la pauză şi şi-au mărit avantajul în repriza secundă, când oaspeţii au înscris în propria poartă. Scorul a fost deschis de Păcurar (14) cu un şut la colţul lung, după centrarea lui Trăşcan (14’). Golul doi a fost semnat de Şandru (39), care a trimis mingea pe sub portar din interiorul careului. Bănăţenii antrenaţi de fostul stelist Marius Baciu l-au testat pe noul portar hunedorean, Anton, abia după pauză, prin Doroi (57’) şi Popovici (79), după care s-au stins. Todea a devenit omul meciului, după ce a reuşit o dublă în minutele 80 şi 82, iar Tache a stabilit scorul final printr-un autogol.

Doar primul pas….
Antrenorul Aurel Şunda a rămas cu picioarele pe pământ, după acest succes categoric şi consideră că echipa mai are mult de muncă. „Am învins o nou-promovată, nu vreo campioană mondială, aşa că trebuie să rămânem modeşti şi muncitori. Băieţii au început să înţeleagă ce aşteaptă Hunedoara de la ei şi să fie mai receptivi la antrenamente şi cred că suntem pe drumul bun. Ca dovadă, noi chiar şi azi (duminică n.r) am efectuat un antrenament, pentru că mai sunt multe de pus la punct. Am avut patru jucători noi în primul 11, printre care şi câţiva hunedoreni şi am oferit ocazia de a debuta juniorilor de 18 ani, Răzvan Muntean şi Eduard Benea. Sper să continuăm să ne îmbunătăţim jocul şi să aducem bucurii suporterilor”, a spus Aurel Şunda.

FC Hunedoara – Flacăra Făget 5-0 (2-0)
Au marcat: Păcurar (14), Şandru (39), Todea (80, 82), Tache (88 aut.)
FC Hunedoara: Anton – Nicolau (20 Samoilă), Cuciula, Creţu, Şandor (cpt.), Păcurar, Trăşcan, Dimcea, Todea (83 Muntean) – Şandru (87 Benea), Magdaş (46 Popesc). Antrenor: Aurel Şunda.
Flacăra: Iacob – Mihuţa, Boghian, Gălan (cpt.), Drăgan – Popovici, Briciu (85 Jichici), Cârmaci (40 Popescu), Raţiu – Doroi (70 Dragotan), Ad. Ilie (53 Tache). Antrenor: Marius Baciu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura