EvenimentFlash

Spargeri în lanţ, date de un grup de hoţi

Cristina Ghenea

Doi bărbaţi au ajuns în arest, după ce au spart mai multe societăţi comerciale din municipiul Deva. Poliţiştii au stabilit că aceştia acţionau împreună cu Florin Borz, cel care în urmă cu o săptămână, a fost prins în flagrant după ce a spart sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din reşedinţa judeţului.

Este vorba de recidivistul Neculai Gyanca, de 36 de ani, din Vulcan, şi de Romulus Kovaci, de 42 de ani, din Deva, şi el cu antecedente penale. Împreună cu Florin Borz, aflat deja în spatele gratiilor, cei doi au dat nouă spargeri de la începutul lunii şi până în prezent. „Intrau prin efracţie în imobile, în timpul nopţii, şi furau diverse obiecte, în special aparatură electronică. Valoarea totală a prejudiciului creat este de aproximativ 35.000 lei şi a fost recuperat în proporţie de peste 80 la sută”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Hoţii au ajuns ieri în spatele gratiilor, alături de prietenul lor deja închis, după ce instanţa Judecătoriei Deva a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura