ActualitateFlash

Un pelerin francez a adăstat la Deva

Cristina Ghenea

După mai bine de doi ani de când a plecat din Africa de Sud, un pelerin francez a ajuns la Deva. Cu un rucsac în spate, Guillaume Combat (foto) a pornit în călătoria vieţii lui, dorindu-şi să străbată „per pedes“ 33 de ţări. Până la noi, a mers pe jos circa 16.000 de kilometri.

Îşi împlineşte un vis

Francezul a pornit în această aventură în 2009. Şi-a îndesat într-un rucsac câteva lucruri de care s-a gândit că ar putea avea nevoie, un rând de haine de schimb şi asta a fost tot. Din acea zi, trăieşte sub cerul liber. Fără tehnologie, fără mâncare gătită, apă curentă sau acoperiş deasupra capului. „Pentru a-mi îndeplini această dorinţă, am investit toate economiile mele, aproximativ 8.000 de dolari. N-am nimic altceva, decât acest vis”, a declarat francezul, în vârstă de 33 de ani. Guillaume Combat este de profesie biolog, însă a mai studiat şi teologia şi psihologia. Unul dintre planurile sale de viitor este să înveţe şi sociologia.

Atacat de ţigani, găzduit tot de ţigani 

În toată călătoria, a fost însoţit doar pentru o scurtă perioadă, în timp ce se afla pe continentul negru, de o bună prietenă de-a sa, Enora Nedelec. Punctul de plecare a fost Cape Town, Africa de Sud. Au urmat Lesotho, Mozambic, Malawi, Tanzania, Uganda, Sudan, Egipt, Iordania, Siria, Turcia, Bulgaria, iar acum e în România. A văzut Bucureştiul, a mâncat brânză de la Sibiu, a înnoptat lângă o biserică din Orăştie, a vizitat Castelul Corvinilor, iar astăzi, pleacă spre Arad. Tot pe jos, fireşte.
O experienţă tristă, dar cu final mai optimist, a avut-o pe undeva pe lângă Piteşti. Acolo a fost atacat şi bătut de nişte ţigani, care au încercat să-i fure puţinele bagaje pe care le avea. „La două zile după ce ţiganii m-au atacat şi au încercat să-mi fure lucrurile, am fost găzduit, peste noapte, de o altă familie, tot de ţigani. A fost o experienţă interesantă”, povesteşte  Guillaume. Cât despre România, la general, pelerinul spune că este o ţară frumoasă. „Ar trebui să fiţi mândri de ţara voastră. Am fost primit cu căldură, iar oamenii de aici înţeleg ce înseamnă această călătorie pentru mine”, a mai precizat el.
Impresionat de castelul din Hunedoara
Până să părăsească judeţul nostru, francezul a apucat să vadă Orăştia, cetatea de la Deva, castelul Huniazilor şi mănăstirea Prislop. Cel mai mult, însă, i-a plăcut castelul de la Hunedoara. „Este un castel impresionant. M-a mirat, însă, faptul că oamenii îşi pot construi case atât de aproape de un monument istoric”, spune pelerinul. Acesta porneşte astăzi spre Arad, după care urmează să meargă în Ungaria. Nu ştie când va reuşi să încheie călătoria, şi să ajungă acasă, în Franţa, însă consideră că are suficient timp. De altfel, are şi un sfat pentru cei care îşi doresc să treacă printr-o experienţă asemănătoare. „Nu sta prea mult pe gânduri, doar fă-o! Mai bine ai o viaţă scurtă şi intens trăită, decât una lungă şi plictisitoare”, este de părere Guillaume Combat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura