La momentul oportun, vom mânca nişte marmură…
Ni se spune că riscăm o criză alimentară. Dacă este aşa, păi ne merităm soarta, mai ales că nu facem nimic nici măcar acum, când ştim că da, s-ar putea să riscăm o criză alimentară.
Mai deunăzi, mergeam cu maşina spre Alba Iulia. De o parte şi de alta a şoselei, pe tot parcursul drumului, terenul era nelucrat. Pe unde totuşi mai erau suprafeţe lucrate, se vedea incredibil de frumos – naiv spus, ca în Occident! Deci, se poate… pam-pam! Se poate, dar nu prea avem motiv de ton optimist, gen brigadă artistică de agitaţie din vremuri apuse. Terenurile lucrate sunt totuşi atât de puţine, încât fac notă discordantă prin excepţie.
Un alt aspect. Drumul spre Alba Iulia străbate aproximativ lunca Mureşului, despre care am învăţat la geografie că este practic singura zonă fertilă din judeţul Hunedoara (Alba mai are şi altele…). Prin urmare, exact zona aia fertilă e lăsată de izbelişte, nu de azi, de ieri, ci de vreo 20 de ani şi mai abitir în ultimii vreo cinci, când agricultura era renegată în aşteptarea „dezvoltatorilor imobiliari”. Criza a oprit însă speculaţiile cu terenuri, iar terenurile au rămas cum au fost – pârloagă.
Totuşi, între Simeria şi Deva, fiecare bucăţică de teren disponibilă capătă, mai nou, o unică şi singură destinaţie – aceea de expoziţie de roci. Nu discut despre densitatea de cruci din Simeria – alea sunt afaceri vechi. În afara oraşului însă, se pare că afacerile cu piatră prosperă, iar singura utilitate pentru cel mai fertil teren din judeţ este aceea de suport pentru plăci de marmură, pe care, nu-i aşa, tot românul le cumpără pentru a-şi pava curtea sau a-şi face scări la vilă.
Desigur că sunt pentru o piaţă liberă, în fond, pe terenul lui, cumpărat cu acte în regulă, fiecare poate face ce vrea. Mă întreb totuşi ce fel de ţară suntem, dacă discutăm de criză alimentară, în timp ce dacă nu e pârloagă, terenul ajunge expoziţie de roci. Suntem, în cazul de faţă, o combinaţie subtilă între personajele poveştilor cu posmagii care nu-s muiaţi şi cu drobul de sare. Din nou, atipici…
Singurul risc al crizei alimentare este cel de a minca mai multe produsede afara decit cele „Made in Romania”
Pentru ca vecinii stiu sa lucreze pamintul.
La noi criza se manifesta mai zgomotos in rindul patronatelor si sindicatelor de profil care nu stiu cum sa justifice cresterea preturilor,datorata productiilor scazute din interior.
Era un proverb pe timpuri !
„Cine-i harnic si munceste….” !!! Dar este la fel de adevarat ca urmarea a cunoscut mai multe variante.
cam aceiasi treaba cu agricultura este si mergind spre Timisoara sau Arad…nu sunt bani ca poate vointa totusi ar mai fi, dar cum suntem o tara de asistati sociali si de pensionati pe caz de boli imaginabile, atunci pe luncile fertile vor creste buruieni! va imaginati ca daca banii cheltuiti aiurea ar subventiona agricultura nu ar mai vinde turcii rosii in Romania sau ungurii ceapa verde. cum necum acest regim cheltuieste banul public intr-o iresponsabilitate criminala.intre Timisoara si Arad au ridicat niste cruci enorme asa ca sa vad extraterestri ca suntem crestini. nu mai vorbesc de ce am vazut la manastirea Bodrog-Hodos, pe marginea drumului mai bine cruci enorme decit pomi, iar daca ai curiozitatea sa vezi muzeul manastirii trebuie sa renunti pentru ca nimeni nu are timp de muzeu, abia fac fata la maldarul de acatiste! cred ca totusi ne-a fost transmis un virus de nebunie in masa, cred ca totusi suntem debili mintali!
de ce nu mergeţi pe Haţeg-Caransebeş, să vedeţi acolo afacere cu marmură.Stau şi mă întreb aşa de mare a fost economia din nefumat şi nebăut a ,,rozaliului portocalui,,de a putut acapara toată piatra albă şi rozalie cu ,,vinişoare,,.Mă mir că eu am muncit 45 de ani ,am o pensie de 900 lei noi şi nu ştiu dacă oi putea să cumpăr o bucată 60 pe 90 (ca la Botezatu) , scris cu argintiu nu cu rozaliu .Nici ei nu duc mai mult acolo la -2m,cu toate că au sute de mil. de EU (scrie codul de securitate mai lizibil)
De, o fi buna si marmura asta la ceva. Drept ii ca nu tot romanul isi permite macar un cavou din marmura. Dar poate ca un cavou ceva mai mare, in care sa ingropam aceasta tzara, om putea face. Cam asta se pare ca meritam, la iresponsabilitatea care ne caracterizeaza. In loc sa ne luam masuri de siguranta gandindu-ne la o eventuala criza alimentara si sa facem o prioritate bine gandita din agricultura, continuma sa facem sali de sport sau mai stiu eu ce. In plus, putem chiar specula situatia globala dezvoltandu-ne agricultura, obtinand un mare profit pentru noi toti. Ca loc de dezvoltare si terenuri sunt, har Domnului!