Kaiac-canoe. CS Nautic Hunedoara are medaliaţi la naţionalele de la Piteşti
Am menţionat în cotidianul nostru într-unul din numerele trecute despre rezultatele obţinute de către sportivii legitimaţi la LPS Cetate Deva, care au urcat pe podiumul de premiere la ultimele competiţii nautice desfăşurate la Bascov-Piteşti.
Astăzi vom face referire şi la performanţele obţinute la aceste întreceri de către reprezentanţii Clubului Nautic din Hunedoara, sportivi pregătiţi de către antrenorul Ioan Drăgoi.
La întrecerile din cadrul tradiţionalei competiţii Cupa României juniorii hunedoreni s-au prezentat foarte bine. După ce în serii şi în semifinalele probelor de concurs hunedorenii au evoluat pe măsura pregătirii în baza proprie de pe Lacul Cinciş, ei au prins finalele de la aceste întreceri.
În finala probei C 1 juniori 1000 m, Victor Stepan s-a clasat pe locul doi, cucerind o medalie de argint, iar Adrian Hurt a încheiat pe locul IV, fiind urmat de Andrei Bucătaru. Victor Stepan a mai cucerit o medalie de bronz la C 1 juniori 200 m, probă în care Andrei Bucătaru a încheiat pe locul V, iar Adrian Hurth pe locul IX.
A urmat apoi evoluţia sportivilor pregătiţi de Ioan Drăgoi la Campionatul Naţional de Maraton. Echipajul format din Adrian Stepan /Adrian Hurth s-a impus în proba
de C2 juniori II 10 km, iar la îndividual Victor Stepan s-a impus în proba de C 1 juniori I 14 km, câştigând medalia de aur. Colegul său, Andrei Bucătaru a sosit pe locul IV la două secunde de podiumul de premiere.