Hoţ căutat de poliţiştii germani
Un tânăr de 19 ani, din comuna Turdaş, pe numele căruia este emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania, întrucât este suspect în cazul unor infracţiuni de furt din locuinţe, comise pe teritoriul acestui stat, în cursul anului 2018, a fost prins de poliţiştii hunedoreni. Acesta a fost reţinut şi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Alba, care au emis, pe numele acestuia, un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile. Tânărul urmează a fi predat autorităţilor germane, în vederea continuării cercetărilor. (M. Gânju)