Flash

ActualitateFlash

În prezent, ursul este o specie protejată şi nu poate fi omorât decât în cazuri de urgenţă. Aproape liber la împuşcat urşi!

Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, prin care ursul va putea fi vânat, timp de cinci ani, în anumite perioade ale anului. Însă, Camera Deputaţilor este forul decizional, deci mai trebuie să aşteptăm puţin să vedem dacă iniţiativa legislativă va trece sau dacă va fi modificată, deoarece deja numeroase voci s-au ridicat împotriva acestei modificări legislative.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Potrivit unui raport Greenpeace şi Bankwatch România, Peste 2.700 de locuri de muncă ar putea apărea în Valea Jiului

Peste 2.700 de locuri de muncă ar putea apărea în Valea Jiului, până în anul 2030, prin aplicarea unor scenarii axate pe dezvoltarea sectoarelor primare ale economiei – agricultură, industrii, servicii, potrivit unui raport lansat ieri, luni la Palatul Cultural al Minerului din Lupeni, de către organizaţiile Greenpeace România şi Bankwatch România.

Citește mai mult
ComunitateFlash

Deschiderea noului an universitar al Facultăţii de Asistenţă Medicală Deva

A început un nou an universitar la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală din Deva. La finele săptămânii trecute, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2019-2020 la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală – extensie Deva din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Lucrările la sensul giratoriu spre Petrila, oprite la câteva zile de la începerea lor

O nouă lucrare pornită cu stângul în judeţ. După proiectul de reabilitare a DJ 687 Hunedoara-Călan, asistăm la o altă situaţie jenantă pentru angajaţi ai Consiliului Judeţean responsabili cu acest proiect. Este vorba de lucrările la obiectivul de investiţii „Amenajare în sens giratoriu a intersecţiei DN66 cu Strada Dealului din municipiul Petroşani”. Lucrări care în prezent sunt suspendate.

Citește mai mult