Campionatul Naţional de atletism pentru junior şi tineret
Etapa finală din cadrul Campionatului Naţional de atletism pentru sportivi până la U20 se va desfăşura în 28 şi 29 august la Bucureşti pe Stadionul “Iolanda Balaş Soter” şi este organizată de către Federaţia Română de Atletism.
Întrecerile finale programate în Capitală sunt considerate ca fiind un test important de alcătuire a loturilor naţionale de juniori şi tineret pentru următoarele întreceri, Campionatele Balcanice programate în luna septembrie.
Judeţul Hunedoara are câţiva atleţi validaţi pentru participarea la această competiţie după cum urmează: de la CSS Hunedoara-Francesca Loredana Rus, care va participa la proba de 100 m, iar de la LPS Cetate Deva, Eliza Alzner va evolua la 100 m şi la săritura în lungime, Raul Manuel Dan este validat pentru cursa de 1.500 m şi Eric Daniel Rus pentru probele de 800 m şi 1.500 m.
Sunt şanse ca cel puţin doi dintre sportivii hunedoreni prezenţi la aceste întreceri să urce pe podiumul de premiere la această ediţie a Campionatului Naţional U 20.