Gura lumii, 20.07.2015
Circ în casa unui doftor dintr-o regiune sudică a judeţului nostru. Omul a fost prins cu pantalonii în vine, într-un
Read MoreCirc în casa unui doftor dintr-o regiune sudică a judeţului nostru. Omul a fost prins cu pantalonii în vine, într-un
Read MoreDouă gimnaste, doi antrenori şi un atlet de la CNS „Cetate” Deva fac parte din Echipa Olimpică a României care va participa la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), a anunţat, sâmbătă, site-ul oficial al COSR. Competiţia va avea loc la Tbilisi, în Georgia, în perioada 26 iulie-1 august, iar cei 66 de sportivi tricolori vor participa la şase dintre cele nouă sporturi înscrise în programul FOTE, respectiv atletism, judo, gimnastică, înot, handbal (fete) şi tenis.
Read MoreSportivii de la Comexim R. Lupeni au făcut legea, câştigând toate meciurile disputate, la etapa Campionatului Naţional de fotbal-tenis care s-a desfăşurat la finalul săptămânii, la Lupeni.
Read MoreAtleta Florentina Marincu (foto) a câştigat deja o medalie de bronz la Campionatele Europene pentru juniori de la Eskilstuna (Suedia) şi are mari şanse de a fi una dintre puţinele participante cu două trofee în palmares. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe la CNS „Cetate” Deva s-a clasat pe locul trei în proba de triplusalt şi s-a calificat în finala de la săritura în lungime în care era favorită la aur după ce a fost lideră în calificări.
Read MoreCei mai fideli şi înfocaţi fani ai echipei Jiul Petroşani au participat la „Turneul Ultra” care s-a desfăşurat la Braşov.
Read MoreVicecampioana Ligii a IV-a Hunedoara la fotbal, Hercules Lupeni, dă startul pregătirilor de vară, azi, de la ora 10:00, la
Read MoreMultipla campioană olimpică şi mondială, Cătălina Ponor, a dovedit că are umor şi că îşi aminteşte cu plăcere de perioada
Read MoreSportiva hunedoreană Florentina Marincu, de la CNS Cetate Deva, a câștigat vineri medalia de bronz în proba
Read MoreAdjunctul însărcinatului cu afaceri al Statelor Unite şi consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, doamna Debra Hevia, a
Read MoreVineri, în jurul orelor 13.00, un incendiu puternic a izbucnit pe terenul Fermei agricole nr. 2, de la periferia municipiului
Read MoreUn bărbat de 33 de ani, din Uricani, a salvat un pui de urs de la moarte. În timp ce se afla
Read MoreMai rar îți este dat să auzi că șoferițele sunt prinse băute la volan. Totuși, o femeie de 44 de ani,
Read MorePe înserat, un bărbat de 86 de ani din municipiul Vulcan, a fost atacat de un grup de puștani. Bătrânul
Read MoreVineri, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia au făcut mai multe percheziţii în judeţul nostru, într-un dosar penal. Descinderile au avut loc în principal la Complexul Energetic Hunedoara, dar şi la Administraţia Finanţelor Publice Hunedoara, sediul Trezoreriei, la Termocentrala Mintia şi la compania TermoGaz din Haţeg.
Read MoreLa invitația Primăriei Deva, adjunctul Însărcinatului cu Afaceri al Statelor Unite la București, Debra Hevia, a efectuat o
Read MoreDe astăzi, circulația rutieră pe podul de la Șoimuș va fi reluată pe ambele sensuri de mers, după ce constructorii au
Read MoreIeri, copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au susţinut o conferinţă de presă la Deva. Veniţi în număr mare la conferinţă, pentru a afla lucruri concrete de la cei doi copreşedinţi ai noului PNL, privind strategia de guvernare a celor care se dau de ceasul morţii să răstoarne cumva, cumva, Cabinetul Ponta, dar şi despre cum sprijină ei judeţul Hunedoara, jurnaliştii prezenţi au cam rămas cu buzele umflate
Read MoreIeri, la Brad, s-a inaugurat strada Decebal din municipiu (centura oraşului), care a beneficiat de ample lucrări de reabilitare, pe
Read MoreAdministraţia locală din Şoimuş continuă să acţioneze în folosul cetăţenilor. Cea mai recentă investiţie pe fonduri europene este menită să
Read MorePremii pentru liceeni, decontarea navetei pentru dascăli şi o strategie pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea învăţământului terţiar constituie
Read More