Amara, staţiunea din Câmpia Bărăganului

Oraşul Amara este situat în judeţul Ialomiţa, în partea centrală a Câmpiei Bărăganului, la 7 km nord-est de municipiul Slobozia din acelaşi judeţ. Include în arealul său administrativ Staţiunea balneoclimaterică Amara cu caracter permanent, aflată la doi kilometri de oraş.

Scurt istoric
Amara a fost atestată documentar încă din timpul domnitorului Matei Basarab, care a în zestrat mănăstirea ridicată de el în Slobozia cu numeroase terenuri pe marginea lacului Amara. Primele aşezări stabile în actualul teritoriu al localităţii au fost consemnate în anii 1857-1859, când s-au stabilit aici grupuri de mocani veniţi din părţile Făgăraşului şi Muscelului, cărora li s-au adăugat alte grupuri de păstori între anii 1864-1866; aceştia şi-au construit bordeie şi colibe în preajma lacului, formând un cătun numit atunci Băşica Galbenă sau Movila Galbenă. Localitatea a luat fiinţă între anii 1879-1882 (când a şi fost atestată documentar), prin împroprietărirea participanţilor la Războiul de Independenţă al României şi a tinerilor căsătoriţi. Au primit pământ atunci peste 300 de familii provenite din judeţele Buzău, Prahova şi Ialomiţa. Din aprilie 2004, staţiunea a devenit oraş.
Lacul Amara
Lacul Amara este un lac natural, fost liman fluviatil, barat cu aluviuni, situat într-o depresiune, veche matcă a râului Ialomiţa, care nu mai are actual legătură cu râul. Lacul are forma literei S, suprafaţa să atinge 132 ha, volumul acestuia fiind de 2,6 milioane mc, aria având o lungime de 4,2 km şi o lăţime între 200 şi 800 metri. Adâncimea maximă actuală este de 3 metri.
Sulfatul de magneziu şi sulfatul de sodiu, dizolvate în mare cantitate în apa lacului, îi dau gustul foarte amar care maschează gustul său sărat. Prin lipsa alimentării constante cu apă dulce tot timpul anului şi prin procesul de evaporare pe fondul climatului uscat, a crescut concentraţia în săruri a apei.
În lac există depuneri de nămol sapropelic, care este negru (în contact cu aerul devenind cenuşiu), unsuros, sărat şi are un miros foarte puternic de hidrogen sulfurat. El conţine 41 la sută săruri anorganice, 39 la sută substanţe organice şi 20 la sută apă. Substanţele pe care le conţine sunt: sulfat de sodiu, calciu, fier sau magneziu; clorură de sodiu; hiposulfit de sodiu; hidrogen sulfurat; hidrocarbosulfit; carbonat de sodiu sau de calciu; sulf liber; acetat de sodiu; nitrat de amoniu; acid formic, glutamic butiric, propilic, clorofil-rezorcin, pirocatechin şi erin. Grosimea stratului de nămol este de 30–60 centimetri.
Recomandări terapeutice
Staţiunea Amara este recomandată pentru tratamentul bolilor reumatice degenerative (spondiloza, artroza, poliartroza), a bolilor reumatice inflamatorii (reumatismul inflamator), bolile ginecologice (mertosalpingita cronică, insuficienţa ovariană, sterilitate secundară) dar şi a disfuncţiilor asociate (dermatologice, endocrine). Staţiunea Amara dispune de facilităţi pentru băi calde în căzi şi piscine cu apă din lac, bai calde cu nămol şi aplicări cu nămol, plajă de pe malul lacului şi aplicări de nămol rece şi băi în lac.
Contraindicaţii terapeutice
Nu este indicat să aleagă staţiunea Amara bolnavii de nevroze, cei cu tuberculoză pulmonară activă, afecţiuni cardiovasculare, cu astm bronşic şi boala Basedow.
Posibilităţi de cazare
În ce priveşte cazarea, aici există numeroase posibilităţi, începând cu hoteluri de trei şi patru stele, chiar în staţiune, dar şi în Slobozia, care se află la doi kilometri de staţiune, precum şi în pensiuni şi vile. Preţurile sunt rezonabile, iar condiţiile de cazare sunt în general bune.
Obiective turistice
De la Amara se poate vizita în excursii de o zi sau de un weekend, zona turistică a litoralului românesc, Monumentul de la Adamclisi; pivniţele staţiunii viniviticole Murfatlar, zona turistică a Deltei Dunării (plimbări cu vaporul pe braţele Dunării, practicarea pescuitului şi vânătorii), zona turistică a Bălţii Brăilei (plimbări cu vaporul pe Dunăre şi canalele Insulei Mări a Brăilei, pescuit sportiv). În oraşul Slobozia se poate vizita Muzeul Naţional al Agriculturii, iar în parcul muzeului, Biserica de lemn “Poiana“, care este atestată documentar din anul 1737 şi a fost mutată aici în anul 2000.