Dog Park-ul din Deva trece la programul de iarnă
Începând din 1 noiembrie 2018 şi până în data de 15 martie 2019, orarul de funcţionare pentru Dog Park-ul din Deva va fi între orele 9:00 şi 17:00.
Read MoreÎncepând din 1 noiembrie 2018 şi până în data de 15 martie 2019, orarul de funcţionare pentru Dog Park-ul din Deva va fi între orele 9:00 şi 17:00.
Read MoreRecent, reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani au luat parte la cea de-a III-a Întâlnire Naţională a Salvatorilor Minieri din Columbia, organizată în Santa Marta, de către Grupul pentru Securitate şi Salvare Minieră din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Minerit din ţara respectivă.
Read MoreSăptămâna trecută, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara s-a pus în funcţiune noul computer tomograf (circa 1,2 milioane de lei) achiziţionat de Primăria municipiului Hunedoara prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II, derulat pe axă guvernamentală.
Read MoreIndividul care a înjunghiat mortal un bărbat în mijlocul străzii a cerut să fie scos din arest. Tribunalul Hunedoara i-a respins solicitarea.
Read MorePoliţiştii hunedoreni s-au văzut obligaţi să întocmească un dosar penal pe numele unei şoferiţe de 52 de ani, din Haţeg, care a provocat un accident rutier în zona localităţii Sântuhalm.
Read MoreAtmosferă deosebit de tensionată, ieri, la Consiliul Judeţean Hunedoara, după ce operatorul Brai Câta-Ted Trans 2002 a lăsat municipiul Brad cu gunoaiele neridicate. Conducerea CJ Hunedoara i-a convocat pe primarii din zona Bradului, dar şi pe reprezentanţii operatorului care a câştigat licitaţia de gestionare gunoaie aici.
Read MoreColacul de salvare pentru locurile de muncă a mii de oameni din Valea Jiului ar putea fi sindicatul. Decizia liderilor de la „Muntele“ de a interveni în procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în care se judecă insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, va prelungi activitatea companiei. Nu se ştie pentru cât timp, însă sindicaliştii au cerut soluţii urgente de la Guvern.
Read MoreAu trecut trei ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv, în care au pierit 64 de tineri. Doi dintre ei, Vulcu Maria, de 30 de ani şi Sienerth Radu, de 22 de ani, erau din judeţul nostru.
Read MoreMinciunile îndrugate de social-democraţii hunedoreni ies la iveală. Vânzarea de iluzii cetăţenilor acestui judeţ este un mod de lucru, care
Read MoreUn hunedorean şi doi arădeni au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru trafic de droguri şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Reţeaua a fost destructurată în urma unei acţiuni derulată la începutul anului.
Read MoreMai mulţi medici de la Spitalul Judeţean din Deva au dat concurs pentru şefia secţiilor. Un număr de 10 posturi au fost scoase la concurs în prima fază, urmând ca în decembrie 2018 să fie susţinute alte examene pentru secţiile unde şefii mai sunt încă în mandat.
Read MoreCompetiţia derulată în Staţiunea Parâng este organizată de reputatul parapantist din Petroşani, Toma Coconea. Concursul presupune ca sportivii aliniaţi la start să se întreacă cu telescaunul staţiunii.
Read MoreDiana Andreea Roman, tânără din judeţul Hunedoara Pentru că a fost arestată preventiv, alături de alţi doi complici, sub acuzaţia
Read MoreAna Maria Gherghel, sportivă la Comexim R Lupeni Pentru că a fost declarată „Cea mai bună sportivă din lume“ la
Read MoreVorbesc cârcotaşii că un membru important de la săgetaţi nu mai prinde lista scurtă la alegerile următoare, chiar dacă acum
Read MoreCea de a opta etapă din actualul sezon al Ligii a IV-a de fotbal din judeţ a fost programată sâmbătă, dar partida dintre Gloria Geoagiu şi Inter Petrila nu s-a jucat din cauză că oaspeţii au avut probleme… tehnice, o pană de cauciuc la microbuz şi nu au reuşit să ajungă în timp util la meci.
Read MoreReprezentanta Clubului Pantera Neagră din Petroşani, tânăra sportivă Elena Samota, pregătită de Ionuţ Lascău, a participat recent la unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale sezonului, Cupa Europei de Taekwon-do, competiţie desfăşurată la Sibiu.
Read MoreJucătoarea de fotbal tenis de la Comexim R Lupeni Ana Maria Gherghel (foto), multiplă campioană mondială, europeană şi naţională, a fost declarată ”Cea mai bună sportivă din lume” la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal-tenis, care a avut loc săptămâna trecută la Le Havre, în Franţa.
Read MorePeste 1400 de sportivi din 24 de ţări, reprezentând 57 de federaţii naţionale de profil, s-au aliniat la startul celei de a X-a ediţii a Campionatelor Europene de karate WUKF, desfăşurate anul acesta în Malta. Municipiul Deva a fost reprezentat cu succes la aceste întreceri de tinerii sportivi legitimaţi la Palatul Copiilor Deva, pregătiţi de sensei Marius Biji şi Oana Emanuela Tomiuc.
Read MoreS-au acordat primele seturi de medalii la cea de a 48-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică, întreceri care se desfăşoară în Doha, capitala statului Qatar.
Read More