ActualitateFlash

Medicul Ioan Demeter: Vreau să transform spitalul devean într-unul clinic universitar

Sorina Popa

Mai mulţi medici de la Spitalul Judeţean din Deva au dat concurs pentru şefia secţiilor. Un număr de 10 posturi au fost scoase la concurs în prima fază, urmând ca în decembrie 2018 să fie susţinute alte examene pentru secţiile unde şefii mai sunt încă în mandat.

Trebuie să se decidă
Medicul primar dr. Ioan Demeter (foto), directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, a insistat să fie date examene pentru a ocupa aceste posturi, mai ales că mulţi medici erau cu delegaţie.
În aceste condiţii, de exemplu, la Secţia Interne II, a câştigat concursul pentru funcţia de şef chiar medicul Ioan Demeter. Acesta are la dispoziţie 30 de zile să se decidă dacă va fi şef de secţie sau rămâne directorul medical al spitalului. „La anul, în februarie, voi împlini 65 de ani şi, potrivit legii nu mai pot deţine funcţia de director medical. De aceea, vreau să mă dedic activităţii de pe secţie şi celei universitare. Avem o facultate de asistente medicale la Deva, ceea ce este foarte important. Astfel, vreau să transformăm spitalul devean într-unul clinic universitar. Dacă reuşim asta, vom avea un buget cu aproape trei milioane de lei mai mare“, a declarat medicul Ioan Demeter. Atunci când postul de director medical va rămâne vacant, şi acesta va fi scos la concurs.

Nu s-a prezentat nici un candidat
Doctorul Ioan Demeter susţine că, în unele cazuri, cum sunt Neurologia, ORL, nu s-a prezentat nici un candidat la concursul pentru funcţia de şef de Secţie. La Secţia Interne I şef este medicul Sorin Tanu, la Pediatrie Simona Olteanu, Ioana Kovaci la Terapie Intensivă, Constantin Blaj la Cardiologie. Mandatul unui şef de secţie este de patru ani, cu posibilitatea prelungirii lui cu încă şase luni. La Spitalul Judeţean Deva sunt 21 de secţii şi compartimente.

3 comentarii la „Medicul Ioan Demeter: Vreau să transform spitalul devean într-unul clinic universitar

  • Impresionant! Iti dau lacrimile, nu alta! Cand debutezi in cariera didactica universitara la 65 de ani, ajutand asistentele sa se „desavarseasca”(prin extensie), ai toate sansele ca pe la 150 de ani, sa devii „un cadru de nadejde”.

  • 1. Ca sa fi spital universitar trebuie sa ai contracte cu universități de medicina
    2. Universitatea îți dă bani în urma activități prestate adică punerea la dispoziție a bazei materiale în scop didactic
    3. Facultate voastră de asistente e o gluma, în care se învață cum să trimiți copii după acte pe la uși și cum sa ceara indirect șpagă de la pacienti
    4. As vrea sa vad și eu structura și tematica cursurilor publicate cu cod ISBN dacă tot sunteți mari Cadavre Didactice
    5. Câte publicații ați avut în ultimii 5 ani care sa fie realmente studiul pe pacienți cu acordul acestora? Nu mai întreb de publicații ICI

    Chiar aveți impresia ca sunteți toți asa buni medici încât sa va primim cu covor rosu și flori la usa?
    Chiar nu vedeți ca a-ți reușit sa faceți mai nimic, sa supravietuiti împinși de la spate de programe nationale?
    Toți va credeți de vita nobila și mari intelectuali ai Devei dar uitați ca tot în pământ ajungeți ca ceilalti.
    Deva a avut profesori universitari mai modești și mai umili ca voi
    Sunteți niste jeguri ce vati făcut doctorate pe colturi de ziare din atențiile date de pacienți, nulități ai societății care nici măcar nu saluta nevrednici dar va dați mari iubitori de oameni chiar dacă în spatele cortinei va hrăniți cu agoniseala pacientilor.

    Ce vrei sa învețe un student de la voi?
    Cum sa fure din spital, cum sa facă pacienții sa ii dea atenții, cum sa te crezi mai presus de colegi și oameni?

    Dacă tot sunteți aproape de pensii, vedeți-vă de copii și nepoți sau nici de atât nu sunteți în stare preferați sa apăreti în ziare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura