Zi: 21 octombrie 2018

ActualitateFlash

Avram Iancu a ajuns în Turcia!

Cu toate că vremea s-a răcit, la fel ca şi apa mării, polisportivul hunedorean îşi continuă cursa de-a lungul coastei Mării Negre spre Istanbul. Ieri, el a intrat pe teritoriul Turciei, parcurgând deja peste 515 din cei 630 kilometri, câţi sunt între Sulina şi Istanbul. Dar, iată cum ilustrează bibliotecarul din Petroşani aventura sa pe Marea Neagră, în jurnalul său de pe Facebook:

Citește mai mult
Politica si administratie

Dorin Gligor, Pro România: La Primul Congres am stabilit liniile directoare ale partidului

Primul Congres al Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a fost organizat în acest sfârşit de săptămână. Cum era de aşteptat, Ponta a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al formaţiunii politice. Au participat aproape 900 de delegaţi din toată ţara. Participanţii la Congres l-au ales pe Ponta preşedinte, iar pe Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu şi Sorin Cîmpeanu în funcţiile de prim-vicepreşedinţi.

Citește mai mult
Comunitate

Liceul Tehnologic ”Nicolaus Olahus” din Orăştie intră în reabilitare

Săptămâna trecută, la sediul ADR Vest din Timişoara, Ovidiu Bălan, edilul-şef din Orăştie, a semnat un alt contract cu finanţare europeană, de data aceasta pentru un proiect investiţional ce are ca obiectiv reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic ”Nicolaus Olahus” din municipiu. Valoarea totală a fost estimată la suma de 6.575.000 lei.

Citește mai mult