Avram Iancu a ajuns în Turcia!

21 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Mircea Lepădatu

Cu toate că vremea s-a răcit, la fel ca şi apa mării, polisportivul hunedorean îşi continuă cursa de-a lungul coastei Mării Negre spre Istanbul. Ieri, el a intrat pe teritoriul Turciei, parcurgând deja peste 515 din cei 630 kilometri, câţi sunt între Sulina şi Istanbul. Dar, iată cum ilustrează bibliotecarul din Petroşani aventura sa pe Marea Neagră, în jurnalul său de pe Facebook:

“După 3 zile de aşteptare întru liniştirea mării şi alte aproape două în aşteptarea ultimului schimb de caiacişti, suntem din nou pe poziţii!
A meritat aşteptarea deoarece marea este calmă şi primitoare. Iar cel care mă va însoţi de aici şi PÂNĂ LA CAPĂT este un adevărat profesionist!
Ulise Galu din Braşov, că despre el este vorba, a fost şi anul trecut unul dintre îngerii mei păzitori pe Dunăre. Ar fi venit mai de mult. Dar a fost ocupat chiar cu organizarea unui concurs de caiac ce se desfăşoară, an de an, la Sfântu Gheorghe, intitulat Delta Caiac Rece. Anul acesta este câştigătorul Campionatului Naţional de Slalom la white water (ape învolburate – ape repezi de munte). A făcut ascensiuni la mare înălţime pe diverşi munţi ai lumii. Se dă de ani de zile cu kyte-ul pe Marea Neagră. Cu alte cuvinte, sunt liniştit.
Vreau să le mulţumesc, din nou, foştilor membri ai echipei; Călin Ene (20 zile), Lucian Ionescu (o zi), Adrian Zapis (14 zile), Viorel Adi Dăianu (7 zile). Şi suportului terestru… doamna Vanea Aniko Emese”, a scris hunedoreanul miercuri în jurnalul său.
“Cu o dorinţă enormă de a înainta, odihnit după pauza impusă de factori externi, cu o mare de partea mea şi cu un suport pe apă excelent, am înotat 19 km. Mulţumesc Ulise Galu, pentru suflul nou şi pentru profesionalism”, a scris acesta joia trecută.
“Am înotat şi azi 19 km pe o vreme excelentă şi o mare calmă. Sunt la 5 km de graniţa cu Turcia. Până aici am înotat 510 km, din care 275 în Bulgaria şi 235 în România. Astea sunt distanţele. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru sprijin şi ajutor. Călin Ene, Lucian Ionescu, Adrian Zapis, Viorel Adi Dăianu, Ulise Galu, Vanea Aniko Emese. Mulţumesc şi domnului consul Mazilu pentru excelenta cooperare. Prietenele mele, meduzele (vezi foto), se încăpăţânează cu administrarea de sărutări veninoase. Strângem din dinţi şi mergem înainte. Apa este încă suportabilă pentru mine. Doamne ajută!” (vineri).
“În această dimineaţă pornim spre graniţa cu Turcia! Mai sunt doar 6 km de înot şi părăsesc apele teritoriale ale Bulgariei. Plecăm în necunoscut! Nu ştim ce semnal vom avea, cât de bun va fi net-ul etc. Şi noul şofer, prietenul Elvir Aslan, va avea o zi grea cu vreo 300 km parcurşi. De azi am echipat caiacul cu tot ce înseamnă supravieţuire. Joncţiunea cu maşina este incertă. S-a dus boieria cu joncţiunile facile din Bulgaria. Bun venit, Elvir! Mulţumesc Ulise Galu pentru sprijinul impecabil de pe apă. Doamne ajută!”, nota Avram Iancu, sâmbătă, pe Facebook, înainte de a porni o nouă etapă de înot pe Marea Neagră către Istanbul, punctul final al aventurii sale.
Şi, într-adevăr, a reuşit să treacă graniţa turcească, fiind întâmpinat, când s-a oprit din înotat şi a tras la mal, de grănicerii turci (vezi foto).

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 22.10.2018

Robert Carol Becze,  tânăr din oraşul Petrila Pentru că este cercetat pentru furt în Austria, pe numele lui fiind emis...

Bulina albă, 22.10.2018

Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara Pentru atenţia pe care o acordă lucrărilor de reabilitare a drumului din Staţiunea...

Fotbal, Liga a III-a: CS Hunedoara a învins liderul

Partida de la Hunedoara a debutat cu câteva acţiuni în forţă ale oaspeţilor care au creat presiune în tabăra echipei...

Închide