Dosarul suspectului de trafic de artefacte se mută la Tulcea

Maximilian Gânju

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au stabilit că dosarul individului cu dublă cetăţenie, română şi germană, suspectat de spălarea banilor într-un dosar de trafic de obiecte antice, poate fi judecat la Tulcea. Decizia Tribunalului Hunedoara este definitivă, fără cale de atac.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl acuză pe suspectul de trafic de comori de spălare de bani. Constantin Pâslaru ar fi primit un lot de 7.005 monede şi 806 bunuri arheologice, despre care ştia că provin din comiterea unor infracţiuni, iar după curăţare, restaurare şi conservare, a schimbat o parte dintre ele în piese de colecţie. Urmărea tranzacţionarea acestora pe piaţa internaţională de antichităţi, prin ascunderea şi disimularea originii lor ilicite, susţin procurorii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, inculpatul a invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Hunedoara, iar magistraţii au admis excepţia şi au declinat în favoarea Tribunalului Tulcea competenţa de soluţionare a cauzei, decizia fiind fără cale de atac. Potrivit anchetatorilor, artefactele ce urmau să fie traficate au fost sustrase din siturile arheologice din judeţele Constanţa şi Tulcea în urma efectuării unor detecţii neautorizate de către o grupare infracţională. Comorile erau apoi transferate în străinătate către inculpat în vederea valorificării lor. Potrivit evaluării efectuate în dosar, valoarea bunurilor ridicate şi indisponibilizate se ridică la suma de 400.000 de euro.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.