Sport

Două sportive din Deva, campioane europene la Karate WUKF

Peste 1400 de sportivi din 24 de ţări, reprezentând 57 de federaţii naţionale de profil, s-au aliniat la startul celei de a X-a ediţii a Campionatelor Europene de karate WUKF, desfăşurate anul acesta în Malta. Municipiul Deva a fost reprezentat cu succes la aceste întreceri de tinerii sportivi legitimaţi la Palatul Copiilor Deva, pregătiţi de sensei Marius Biji şi Oana Emanuela Tomiuc.

De remarcat că sportiva Anda Avram (în foto alături de sensei Marius Biji) s-a luptat de la egal la egal cu competitorii prezenţi în Malta şi a cucerit medalia de aur la categoria ParaKarate.
De asemenea, Andra Danieliuc, cea mai titrată sportivă de la Clubul Sportiv Heian Deva, a obţinut două medalii la competiţia din Malta: aur la proba de kata individual seniori şi argint la proba de kata open. Iar Victor Kuţaba a câştigat medalia de argint în proba de kata individual. Alte două sportive din Deva, surorile Diana şi Carmen Tatoiu, au intrat în top 6 la nivel european. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura