Şi-a schimbat identitatea, pentru a naşte
Şoc pentru medicii de la Spitalul de Urgenţă din Deva, unde o femeie însărcinată a venit cu o altă carte
Citește mai multŞoc pentru medicii de la Spitalul de Urgenţă din Deva, unde o femeie însărcinată a venit cu o altă carte
Citește mai multIeri, la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, s-a judecat recursul intentat de cei patru consilieri locali liberali de la Deva, care au fost propuşi pentru excluderea din partid. Reclamanţii nu s-au prezentat, deoarece au fost anunţaţi în ultima clipă, nereuşind să se organizeze, pentru a putea fi prezenţi la Bucureşti, ieri.
Citește mai multMagistraţii Judecătoriei Petroşani au dispus arestarea preventivă pentru şapte dintre cei opt membri au „Clanului haiducilor”, prezentaţi miercuri seara instanţei.
Citește mai multAdministratorul unei societăţi comerciale din comuna Crişcior a încercat să înşele statul cu peste 100.000 de lei. A fost prins,
Citește mai multO campanie iniţiată la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost lansată ieri, la Inspectoratul Şcolar din Deva.
Citește mai multSportivii de la CSS Deva au avut o evoluţie foarte bună la prima etapă a Campionatului Judeţean de Lupte rezervat
Citește mai multAtleta de 54 de ani din Valea Jiului, Violeta Munteanu, a participat la Maratonul de la Limassol, Cipru, unde a
Citește mai multDoi hunedoreni au încercat să fure nici mai mult nici mai puţin decât şina de cale ferată, pe care vroiau
Citește mai multÎn loc să pronunţe sentinţa în cazul recursului declarat de judecătorul Valentin Popescu (foto), fost vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au hotărât repunerea dosarului pe rol. Astfel, instanţa a decis reaudierea unor martori şi denunţători din această cauză, înainte de a se pronunţa, stabilind un nou termen de judecată pentru data de 30 martie 2011, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citește mai multCinci staţii de monitorizare a calităţii aerului măsoară din oră-n oră gradul de poluare al aerului inspirat de hunedoreni. Din cauza numeroaselor arderi necontrolate de vegetaţie uscată din ultima săptămână, staţiile, dintre care două sunt amplasate în municipiul Deva, indică un grad de poluare tot mai ridicat. În timp ce sănătatea ne este pusă în pericol, Hunedoara riscă să intre în rândul judeţelor sancţionate de UE.
Citește mai multNu cu mult timp în urmă, dl. Gheorghe Grün – pe care, datorită pertinenţei opiniilor exprimate în rubrica rezervată cititorilor
Citește mai multPoliţiştii din Călan au tras cu pistolul după doi hoţi, prinşi în timp ce dădeau o spargere, dar chiar şi aşa, cei doi au reuşit să fugă peste dealuri.
Citește mai multAtacantul de 21 de ani al echipei Club Jiul Petroşani, Fashina Olayeni Abiodun, îşi doreşte să joace la o echipă de top din România, pentru a putea spera că va fi selecţionat în naţionala ţării sale la Jocurile Olimpice 2012.
Citește mai multDeşi se vehiculau cel puţin trei nume care vor intra în lupta pentru şefia Organizaţiei Hunedoara a PDL, până ieri, nici un membru nu şi-a depus candidatura.
Citește mai multŞahiştii Iarina Chiuzan şi Sabin-Mario Deaconescu, de la CSM Petroşani, sunt cotaţi printre favoriţii finalei Campionatului Naţional de Copii de la Călimăneşti (10-20 aprilie), conform ultimei liste rating a Federaţiei Române de Şah din luna martie.
Citește mai multIeri, o comisie condusă de Sorin Vasilescu, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, s-a întrunit pentru a analiza un memoriu împotriva liderului de la Petroşani a partidului, Haralambie Vochiţoiu (foto).
Citește mai multLiga a II-a, seria vest, etapa a 18-a, sâmbătă, 19 martie, ora 11.00: Poli. Iaşi – Dacia Mioveni; FC Bihor
Citește mai multCa să vedeţi cât de rea este lumea şi cum scoate ea pe tarabă tot felul de poveşti la adresa
Citește mai multFrancisc Kovacs, preşedintele CARP Deva
Citește mai multPaul Gherasim, consilier local Petroşani
Citește mai mult