FlashPolitica si administratie

Drum liber pentru Gligor

Carmen Cosman, Mircea Lepădatu

Deşi se vehiculau cel puţin trei nume care vor intra în lupta pentru şefia Organizaţiei Hunedoara a PDL, până ieri, nici un membru nu şi-a depus candidatura.

Trei potenţiali candidaţi

Astăzi, expiră termenul privind depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Hunedoara. Alegerile vor avea loc în data de 27 martie şi, din câte se observă, toţi posibilii candidaţi au lăsat pe ultima zi luarea deciziei finale. Viorel Arion, preşedintele interimar al PDL Hunedoara, a declarat, ieri, la amiază, că „până acum, nimeni nu şi-a depus candidatura. Mâine este ultima zi”.
Au fost vehiculate trei nume care ar intra în cursa pentru preşedinţia PDL. Acestea sunt Viorel Arion, Tiberiu Iacob-Ridzi, fost preşedinte al democrat-liberalilor hunedoreni, şi subprefectul Dorin Gligor (foto). În ceea ce priveşte posibila lui candidatură, Arion a precizat că totul depinde de discuţiile cu colegii, având în vedere că ieri după-amiază s-au reunit într-o şedinţă. Pe de altă parte, Dorin Gligor ar trebui să îşi dea demisia din funcţia publică şi să se reînscrie în PDL, pentru a putea candida. Nu este deloc exclusă această manevră, iar numele lui Gligor a fost cel mai vehiculat în ultima perioadă. Subprefectul de Hunedoara nu a negat că ar avea de gând să intre în lupta pentru fotoliul de lider al PDL Hunedoara, dar a precizat şi el că decizia o va lua după discuţiile din şedinţa de ieri.

Se pare că lucrurile s-au clarificat

Şi, în timpul şedinţei de ieri a conducerii colective a democrat-liberalilor hunedoreni, lucrurile par a se fi clarificat După şedinţă, primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, ne-a declarat clar că nu va candida la un nou mandat de preşedinte al PDL Hunedoara, aceasta fiind „o decizie personală”. Surse din conducerea pedeliştilor hunedoreni ne-au dat ca sigur faptul că nici deputatul Viorel Arion nu va candida la conducerea organizaţiei judeţene a partidului. Aşa că, volens-nolens, subprefectul Dorin Gligor a rămas în postura de unic candidat la şefia filialei judeţene a PDL. De fapt, aseară, el ne-a confirmat că în dimineaţa de astăzi (vineri, 18 martie) îşi va depune demisia din funcţia de subprefect, tot astăzi, urmând să se reînscrie în PDL, iar apoi îşi va depune oficial candidatura la şefia organizaţiei judeţene a partidului.
De asemenea, delegaţii la Conferinţa Judeţeană de Alegeri din data de 27 martie îi vor desemna şi pe cei 34 de membri ai Biroului Permanent Judeţean al PDL.

6 comentarii la „Drum liber pentru Gligor

  • Mare om, ponderat, cu bun simt faina alegere.
    In sfarsit o decizie buna din partea PDL. Succes in continuare

  • Si eu cred ca Gligor este cea mai buna varianta pentru conducerea PDL . Mai mult era singura plauzibila …
    Celelalte doua vehiculate nu aveau sorti de izbanda .
    Tiberiu Ridzi nu a vrut decat sa profite de ocazie si sa se vorbeasca si pozitiv la adresa sa si a sotiei sale . In rest , candidatura sa era din start sortita esecului . Nu atat printre pedelistii din judet , cat mai ales pentru sefii de la centru . Cum credeti ca cineva de la centru ar fi acceptat ca la Hunedoara familia Ridzi sa mai iese odata in fata ? Aceste adunari pentru alegerea presedintelui la nivel de judet sunt in general mediatizate TV , la ele participa multi reprezentanti la varf ai partidului .. Va puteti inchipui pe d-na Elena Udrea , pe Sulfina Barbu sau chiar pe Boc venind la Deva pentru a-i ridica osanale lui Ridzi si sotiei sale ? Hai sa fim seriosi … Din pacate familia Ridzi culege ceea ce a semanat … Sa le dea Dumnezeu sanatate si sa fie multumiti daca Dumnezeu are grija de ei .
    Arion ca interimar a avut parte de mai multe scandaluri decat de rezultate , deci nu avea nici o sansa …
    Ii doresc succes lui Dorin Gligor , desi cred ca e constient in ce se baga … Acum PDL este inca la putere si toti vor roii in jurul sau … Peste putin timp PDL va intra intr-o opozitie pe perioada nedeterminata , va fi izolat si se va reintoarce la acea perioada a PD cand avea 7 – 8 % ( anii 2001 – 2002 ) . Atunci sa te uiti in jurul tau domnule Gligor si sa vezi cine a mai ramas langa tine ….
    Inca odata , succes …

  • Mult succes!
    Pentru oamenii care sunt constienti si au informatii reale si din strainatate nu cred ca nu vor vota PDL.
    Cei care va declarati nemultumiti mai treziti-va si uitati-va in jurul vostru si vedeti cam cite masini (ca astea se vad) are fiecare familie din vecinii dumneavoastra.
    Suntem cei mai multi proprietari pe cap de locuitor si la case!
    Cam cit de bine ar vrea fiecare sa traiasca?
    Cei la care ne uitam noi (americani, nemti, spanioli etc)muncesc mult mai mult ca noi si sunt mult mai modesti!!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura