O mamă şi fiul său paralizat rabdă de foame

9 septembrie 2010 | 2 Comentarii

Livia Botici

Nu şi-a mai primit salariul de asistent personal din luna martie şi singurul venit pe care îl are în acest moment este alocaţia fiului său de şapte ani şi jumătate. Trăiesc de pe o zi pe alta, cu speranţa că, poate, cineva cu suflet mare le va întinde o mână de ajutor şi le va readuce pe buze măcar un zâmbet.

Copilul are handicap de gradul I

Dacă viaţa ar fi fost corectă, în 13 septembrie, Alex (foto) ar fi trebuit să păşească cu flori în mânuţe, în prima zi de şcoală, în clasa întâi. Cu toate acestea, el va rămâne acasă. Alex are şapte ani şi jumătate şi la vârsta lui, nu poate să rostească corect nici măcar un cuvânt. Nu poate să se joace la fel ca toţi copiii, nu reuşeşte să-şi ţină mama în braţe şi nu poate să-i spună nici măcar un simplu „te iubesc”. Alex este extrem de bolnav, are handicap de gradul I şi suferă de dipareză spastică şi paralizie cerebrală infantilă, după ce, la vârsta de patru luni, un medic i-a administrat vaccinul antipoliomielitic, cu toate că el era puţin răcit. „A ajuns să fie ca şi o legumă. Nu poate să meargă la toaletă, la vârsta aceasta foloseşte oliţa, iar câteodată, pentru că simţurile sunt afectate, se mai scapă şi pe el. Este foarte greu să vezi cum copilul tău, care a fost un bebeluş sănătos, acum, depinde în totalitate de tine”, spune Livia Crainic, mama lui Alex.

Trăieşte numai pentru copil

Livia Crainic, din satul Fizeş, spune că nu mai are alt scop în viaţă, decât acela de a-şi putea însănătoşi copilul. „A făcut până acum trei operaţii şi anual, trebuie să mergem de şapte ori la tratamente, pentru ca boala să dea înapoi. Până acum, ne mai descurcam cum puteam, aveam şi eu un salariu de asistent personal, dar acum, din luna martie, nu am mai primit nici un leu. Am ajuns ca uneori, să ne culcăm cu stomacul gol. Mă doare sufletul să spun asta, dar nu mai pot să-i ofer copilului meu nici măcar o bucată de pâine. Am nevoie de bani, pentru a-i cumpăra medicamentele, care costă în jur de 500 de euro. De unde să am eu această sumă, dacă noi trăim din 170 de lei, banii de alocaţie?”, se întreabă Livia Crainic.

Primăria nu are bani

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, primarul comunei Băiţa spune că nu are cum să plătească salariile asistenţilor personali. „Nu am mai plătit din luna martie aceste indemnizaţii. Nu avem bani şi nu avem ce să facem. Sperăm la o rectificare bugetară şi atunci, poate că vom primi fonduri”, a declarat Damian Diniş, primarul comunei Băiţa.

Dăruiţi pentru un suflet mic

Alex este un copil care suferă fără să fie cu ceva vinovat, doar pentru că viaţa este atât de nedreaptă. Tocmai pentru a schimba ceva, cei cu suflet mare pot să doneze bani în contul RO25 RZBR 000 0600 0851 1499 la Raiffeisen Bank, sau pot chiar să-l viziteze în satul Fizeş, numărul 28, comuna Băiţa.

Publicat in: Comunitate


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dan spune:

    nu va suparati dar pentru alceva are primaru bani nu pot sai inteleg pe alti si eu sunt intro situatie la fel ca doamna si fetita mea este bolnava are sindromu down de ce nu faceti plingere la protectia nunci eu daca as putea vas da o mina de ajutor dar nu stiu cum

  2. dan spune:

    de ce nu ii da din salaru lui doar ia citeva mii

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Toate şcolile din Deva, autorizate sanitar

Toate unităţile de învăţământ din municipiul Deva sunt autorizate din punct de vedere sanitar, în perspectiva începerii noului an şcolar,...

Amabilitate Romtelecom

Recunosc că încep acest editorial nervos. Poate voi fi şi subiectiv, dar ceea ce vă voi relata este absolut exact....

Făceau naveta pentru a fura băutură

Cinci tineri, dintre care doi minori, au făcut un adevărat hobby din a fura sticle de băuturi alcoolice de pe...

Închide