Actualitate

Mama denaturată, adusă cu escortă la judecată

03 Alina Nadia ArdeleanuMaximilian Gânju

Femeia este alcoolică şi a fost atenţionată ca la termenul de mâine, marţi, să se prezinte în faţa completului de judecată trează, iar judecătorii au emis şi un mandat de aducere pentru a fi siguri că au pe cine judeca.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au cerut ca la domiciliul Alinei Nadia Ardeleanu (foto) să fie efectuată o anchetă socială de către Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei oraşului Uricani, iar concluziile să fie prezentate instanţei la termenul din 10 mai a.c. Femeia are o problemă cu alcoolul şi a lipsit de mai multe ori de la termenele de judecată, astfel că magistraţii au emis mandate de aducere pe numele ei, iar la şedinţa trecută a ajuns cu duba jandarmilor. La fel se va întâmpla şi marţi, iar potrivit unor surse, tinerei i s-a pus în vedere să se abţină de la consumul de alcool în condiţiile în care îşi riscă libertatea.
Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani cere schimbarea pedepsei primită de Alina Nadia Ardeleanu dintr-una cu suspendare într-o sentinţă cu executare, dat fiind faptul că femeia nu a respectat condiţiile şi obligaţiile impuse de instanţă. Mai exact, aceasta a fost obligată să presteze mai multe ore de muncă în folosul comunităţii, lucru pe care nu l-a făcut. Ardeleanu şi-a motivat în faţa judecătorilor neîndeplinirea obligaţiei prin faptul că i-a decedat soţul. Tânăra a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuzarea unui minor şi mai are un dosar în care este cercetată pentru omor. Potrivit procurorilor, femeia şi-a lăsat cei trei copilaşi să ardă de vii în casă, după ce a aprins o lumânare pe care a pus-o pe spătarul canapelei în care dormeau micuţii şi a plecat să-şi cumpere băutură. Spre miezul nopţii a revenit acasă şi după ce a intrat în garsoniera cuprinsă de flăcări, în loc să ceară ajutor, a încuiat uşa cu cheia şi s-a făcut nevăzută. Incendiul a fost văzut de vecini mult mai târziu. Când au intervenit pompierii, deja cei trei micuţi erau morţi. Alina Nadia Ardeleanu a fost găsită de poliţişti într-un şanţ în care se prăbuşise din cauza băuturii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura