Turneul Internaţional Stradivarius 2020 debutează la Deva

2 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Cea de-a XIII-a ediţie a Turneului In­ter­naţional Stradivarius, numit “PIAZZOLLA 99”, continuă în acest an cu o serie de 12 concerte în România, în perioada 3-20 septembrie 2020, în aer liber.
Concertele sunt susţinute de violonistul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder Voicu şi artistul argentinian de bandoneon, Omar Massa. Turneul Inter­naţional Stradivarius 2020 se lansează astăzi, 3 septembrie, la Deva, în cola­borare cu Teatrul de Artă, într-un concert în aer liber, în Cetatea Devei, începând cu ora 19:00.
„Turneul Stradivarius, în care pornim cu maximă prudenţă, dar şi cu multă îndrăzneală în acelaşi timp, vine să reamintească publicului despre fru­museţea uitată a vieţii noastre. Deşi concertele nu se vor auzi în Catedrale, aşa cum plănuisem, se desfăşoară în aer liber, sunt sigur că în inimile fiecăruia dintre noi, bandoneonul lui Omar Massa şi vioara Stradivarius Elder-Voicu vor reverbera nu doar câteva secunde, ci multă vreme după încheierea concertului. Cred că o dată în plus, puterea muzicii este pusă la încercare. Va reuşi ea să înalţe sufletele oamenilor, să ne facă mai buni, mai grijulii, mai recu­nos­cători? (…) Turneul Stradivarius “PIAZZOLLA 99″ îl dedicăm tuturor celor care sunt acolo, în prima linie, în lupta cu acest virus perfid, Covid-19, de la cadrele medicale, curieri, şoferi de taxi, ambulanţă, artişti şi, nu în cele din urmă, fiecăruia dintre noi, care, ştiut sau neştiut, putem ajunge în linia întâi. Gândurile noastre bune şi muzica se îndreaptă, în egală măsură, către toţi cei care au trecut prin această boală sau care au trăit această experienţă lângă persoane dragi. Muzica ne poate reda speranţa! Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanţării şi merge mai departe, cu fiecare dintre noi”, a declarat violonistul Alexandru Tomescu.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Veţel: şcoală şi sală de sport ultramoderne

Magdalena Şerban Conducerea comunei Veţel a câştigat o finanţare neram­bur­sabilă (2.735.691 lei) pentru extinderea, modernizarea şi dotarea şcolii gimnaziale din...

În sfârşit, Primăria Băcia are un sediu modern

În urmă cu câteva zile a fost inaugurat sediul Primăriei co­munei Băcia, modernizat, aşa cum îi stă bine unei administraţii...

Densuş: cadastrarea gratuită, în stadiu avansat

Magdalena Şerban Lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se des­făşoară în sute...

Închide