Campanie de distrugere a ambroziei în municipiul Deva

Primăria municipiului Deva prin Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Mu­nicipală a demarat de la începutul acestui an o serie de acţiuni pentru combaterea ambroziei.


Potrivit primarului municipiului Deva, Florin Oancea, în lunile mai, iunie şi au­gust, a fost curăţată de ambrozie o supra­faţă de aproape 127.000 de metri pătraţi de teren public (luna mai-63.750 mp, luna iunie-31.964 mp, luna august-31.070 mp). Zonele publice din municipiul Deva în care ambrozia este des prezentă şi în care echipele au intervenit cu un utilaj special care smulge această plantă dăunătoare cu tot cu rădăcină sunt: zona Telecabină Cetate, Blocuri sociale Zăvoi, străzile Carierei, Ioan Corvin, Bejan, Petru Rareş, Mihai Eminescu, Crişului, Depozitelor şi Aleea Romanilor. Echipele SPIGM au cură­ţat de ambrozie şi căile de acces (alei şi poteci) către şi din Cetatea Deva. Ambrozia se predă împreună cu alte resturi vegetale la groapa de gunoi unde este tratată în vederea depozitării.
Pe de altă parte, devenii sau firmele care au în proprietate sau administrare te­renuri pe care a crescut ambrozia, ad­ministratorii căilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă au de asemenea, obli­gaţia să desfă­şoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a acestei plante, măsuri care se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei. Cei care nu respectă legea primesc în prima fază avertisment, iar dacă nu iau măsuri de combatere şi distrugere a ambroziei, amenzile sunt cu­prinse între 1.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 10.000 şi 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Polenul de ambrozie provoacă alergii severe care pun în pericol sănătatea oame­nilor. Primăria municipiului Deva face din nou apel la toţi cetăţenii să ia măsuri de combatere şi distrugere a ambroziei de pe terenurile pe care le deţin. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare