Octogenar vinovat de rănirea unei femei
Un şofer, în vârstă de 80 de ani, a încercat să intre în curtea unui imobil şi nu s-a asigurat corespunzător când a efectuat manevra. Un alt şofer care circula regulamentar a intrat direct în autoturismul bătrânului, iar o pasageră a fost rănită.
„Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată că la intrarea în satul Băcia a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 80 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 668 D, în satul Băcia, a virat stânga, cu intenţia de a intra în curtea unui imobilul, fără să acorde prioritate autoturismului care circula regulamentar pe DJ 668 D, din direcţia Tâmpa spre Băcia, şi era condus de un bărbat de 56 de ani”, a informat IPJ Hunedoara. Pasagera de 52 de ani, care a fost rănită în urma impactului, este în afara pericolului. Pensionarul este cercetat penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Un al dosar penal a fost întocmit de poliţiştii rutieri hunedoreni pe numele unui bărbat de 53 de ani din Hunedoara. Acesta a fost prins circulând pe o stradă din localitate cu o alcoolemie de 1,10 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (M. Gânju)